Veste DURĂ pentru Florin Busuioc, în miez de noapte! Doctorii au luat DECIZIA CRUNTĂ

Veste DURĂ pentru Florin Busuioc, în miez de noapte! Doctorii au luat DECIZIA CRUNTĂ

Actorul Florin Busuioc ar urma să fie supus, săptămâna viitoare, unei noi intervenții chirurgicale, cu toate că actorul se află într-o stare stabilă și nu mai este conectat la aparate.

Lui Busu i se va monta un nou stent săptămâna următoare, potrivit unor surse medicale citate de Mediafax.ro.

Reamintim că Florin Busuioc a suferit un infarct miocardic, chiar în timpul unui spectacol pe care îl susţinea la Craiova. Inițial, omul de televiziune a fost ajutat, de colegi, apoi dus de urgenţă la un spital din Craiova, unde a fost operat.

Răsturnare DRAMATICĂ de situație pentru BUSU. Anunțul MEDICILOR despre VEDETA ProTV

Busu a scăpat astfel cu viaţă într-un moment crucial, însă, situaţia lui este încă incertă. În ciuda faptului că intervenţia chirigicală a fost un succes, doctorii spun că există riscul ca vedetei să i se mai monteze un al doilea stent, pentru siguranţă totală!

La scurt timp de la intervenţia chirurgicală, Florin Busuioc a fost transferat la Spitalul C.C. Iliescu din Capitală, unde a fost transportat cu ajutorul unui elicopter.