Bursa de la Shanghai îşi pierde tot mai mult din valoare. De la începutul acestui an şi-a pierdut aproape 15% din valoare, ceea ce înseamnă un minus de circa 700 miliarde de dolari la o capitalizare bursier[ estimat[ la aproape 5 trilioane de dolari.
SSE Composite Index, indexul de referinţă a Bursei de la Shanghai, avea, la ora 10:12 (ora României), un minus de 5,33%.
Această scădere vine după ce oficialii de la Beijing au decis să suspende mecanismul prin care tranzacţiile sunt stopate dacă se înregistrează o scădere de peste 7%.
Scăderea vine să alimenteze temerile deja mari potrivit cărora Beijingul a scăpat hăţurile din mână şi, în ciuda măsurilor fără precedent luate, nu poate împiedica minusul de pe pieţe.
Această evoluţie are şi efecte semnificative şi pe bursele din Europa. Toate bursele importante din UE (Londra, Frankfurt şi Paris) au început ziua pe minus, deşi analiştii consideră că prezenţa slabă a investitorilor străini pe Bursa de la Shanghai va însemna un impact redus asupra economiei globale.
Nici băncile care activează în România nu se simt prea bine în acest început de an. Erste are un minus de 8,6% de la începutul anului, Societe Generale -8,88%, Raiffeisen -8,27%, ING -7,5%, Unicredit -8,24%.