Burleanu a sărit în apărarea lui Mircea Lucescu: Spiritul face diferența!

Burleanu a sărit în apărarea lui Mircea Lucescu: Spiritul face diferența!Mircea Lucescu, atent la antrenamentul elevilor săi. Sursa foto: Facebook/ Mircea Lucescu, antrenorul echipei nationale de fotbal

Răzvan Burleanu, președintele Federației Române de Fotbal (FRF), a avut o poziție fermă în ceea ce privește încrederea acordată selecționerului Mircea Lucescu, în contextul campaniei de calificare la Campionatul Mondial.

Într-o declarație acordată presei înaintea meciului cu Cipru, oficialul FRF a subliniat determinarea selecționerului și rolul central pe care îl are în proiectul echipei naționale.

„Domnul Mircea Lucescu, aşa cum l-am cunoscut de-a lungul timpului, nu doar de când este sub contract cu Federaţia Română de Fotbal şi selecţioner, este un om foarte determinat, care îşi doreşte să reuşească, un om care se pune în slujba proiectului pe care îl manageriază şi face tot ceea ce poate pentru a-şi îndeplini acel obiectiv.”

Răzvan Burleanu a subliniat că experiența vastă a lui Lucescu va conta decisiv în perioada următoare, mai ales în vederea meciurilor cruciale pentru calificarea la turneul final.

„Astfel încât şi astăzi am aceeaşi garanţie că domnul Mircea Lucescu împreună cu stafful tehnic va face tot ceea ce este posibil ca în continuare să păstrăm acest vis de a merge la Campionatul Mondial.”

Rezultatele din trecut, argument pentru viitor

În susținerea selecționerului, președintele FRF a amintit rezultatele obținute în Liga Națiunilor și efortul colectiv care a făcut diferența în anii precedenți.

„Un antrenor cu experienţa lui Mircea Lucescu are aceste abilităţi de a-i duce pe jucători noştri la un alt nivel. Am câştigat o grupă de Liga Naţiunilor anul trecut cu maximum de puncte.”

El a pus accent pe atitudinea și dăruirea fotbaliștilor români, în ciuda diferențelor de nivel față de adversari cu experiență în campionate mai competitive.

„Vă asigur că spiritul există. Ceea ce a făcut diferenţa în ultimii ani a fost spiritul de sacrificiu, chiar dacă jucătorii noştri nu evoluează la un nivel competitiv în Europa, aşa cum o fac jucătorii austrieci cu care am jucat acum câteva zile.”

Răzvan Burleanu

Răzvan Burleanu. Sursă foto: FRF

Despre meciul cu Austria și viitorul duel cu Cipru

Burleanu a recunoscut superioritatea adversarului în meciul cu Austria, disputat în weekend, dar s-a arătat optimist cu privire la următorul meci, cel cu Cipru.

„Cu siguranţă ne-am fi dorit să avem un rezultat pozitiv cu Austria, dar în acelaşi timp trebuie să recunoaştem că Austria a fost echipa mai bună decât a noastră, care a practicat un joc mai bun decât al nostru.”

„Şi din păcate suntem în această situaţie, astfel încât ne uităm cu mare încredere, determinare şi speranţă către viitor şi vom face tot ce este posibil să câştigăm acest meci cu Cipru, pentru a putea până în septembrie să putem recupera toţi jucătorii care nu sunt apţi din punct de vedere medical în această seară.”

Matematic, România rămâne în cărți pentru calificare

Președintele FRF a explicat că, din punct de vedere matematic, naționala României are în continuare șanse atât pentru ocuparea primului loc, cât și pentru clasarea pe locul secund în grupă. Acesta a punctat că locul doi poate aduce chiar mai multe beneficii, ținând cont de traseul din preliminarii.

„Matematic avem în continuare şanse la locul întâi, dar în continuare trebuie să ne luptăm şi pentru un loc doi în această grupă, pentru că locul doi de pe traseul acestei campanii de calificare este oarecum mai bun decât locul asigurat în urma câştigării grupei de Nations League.”

„Vom lupta până la capăt, asta e singura abordare pe care o poţi avea. Şi atât timp cât vom avea şanse reale de a ne adjudeca locul întâi, trebuie să o facem.”