Bunica înjunghiată, așteptată de nepoată acasă

Bunica înjunghiată, așteptată de nepoată acasă

Minora care și-a înjunghiat bunica la Oradea, miercuri, va scăpa nepedepsită deoarece are sub 14 ani, iar abia după împlinirea acestei vârste poate fi considerată responsabilă pentru faptele sale.

Ea este acasă și așteaptă ca bunica pe care a rănit-o să iasă din spital. Pe de altă parte, la trei zile de la comiterea faptei, autoritățile de la Protecție a Copilului nu s-au implicat încă în acest caz, așteptând să fie sesizate oficial.

Adolescenta locuiește în apartamentul bunicii împreună cu mama sa, părinții fiind divorțați. Pe fondul acestei situații, copila a mai ridicat probleme și în trecut, fungind de acasă în repetate rânduri. Sursele EVZ arată că, miercuri seara, totul a pornit de la faptul că bunica a refuzat să îi permită puștoaicei să iasă afară, în fața blocului, cu alți copii. Fire recalcitrantă, aceasta a pus mâna pe cuțit și l-a înfipt în spatele bătrânei. Femeia a fost transportată de urgență la spital, medicii stabilind că, din fericire, lama cuțitului nu a atins un organ vital. Polițiștii fac verificări pentru a stabili în ce condiții a avut loc incidentul.

Pe de altă parte, autoritățile de la Protecția Copilului nu au inițiat nimic în legătură cu fetița violentă, așteptând să fie notificați oficial, pe căile birocratice. Potrivit purtătorului de cuvânt al instituției, abia joi aceasta a luat act de caz. „Noi nu am fost sesizați instituțional de așa ceva. Când vom fi sesizați, de poliție sau de parchet, vom da curs acestei probleme. Se așteaptă a se vedea care sunt circumstanțele care au dus la înfăptuirea acestui eveniment regretabil, însă doar dacă suntem sesizați vom interveni și vom realiza o evaluare psihologică a fetei și consiliere”, a declarat pentru EVZ Ștefan Goțiu, purtătorul de cuvânt al DGASPC Bihor.

Ne puteți urmări și pe Google News