Bulgaria va introduce TVA de 9% pe turism

Bulgaria va introduce TVA de 9% pe turism

Guvernul bulgar va introduce o taxă pe valoarea adăugată (TVA) unitară de 9% în sectorul turismului, în loc de 14%, cum intenţionau iniţial, a anunţat ministrul adjunct al economiei din Bulgaria, citat de Novinite.com.

Noua taxă va intra în vigoare în luna aprilie anul viitor.

Modificarea a fost decisă ca urmare a solicitării din partea Comisiei Europene ca Bulgaria să-şi armonizeze TVA-ul pe serviciile turistice. În prezent, această taxă este de 7% pentru grupurile organizate şi de 20% în cazul turismului individual.

"Noua taxă ar fi trebuit introdusă de la începutul anului 2011, însă nu ne dorim să stricăm planurile de afaceri pe care touroperatorii şi le-au făcut pentru sezonul de iarnă, astfel încât aplicarea noului TVA va fi întârziată până în aprilie", a declarat Ivo Marinov, ministrul adjunct al economiei din Bulgaria.

Ne puteți urmări și pe Google News

Turismul aduce 10% din PIB-ul Bulgariei

Ideea unui TVA unitar în turism a stârnit proteste puternice din partea touroperatorilor şi hotelierilor din ţara vecină. Ei au catalogat această modificare drept "ridicolă", în condiţiile în care contractele cu operatorii străini pentru vacanţele din 2011 au fost deja semnate cu taxa în vigoare. Ei solicită amânarea noii valori a TVA până în 2012.

Autorităţile bulgare au solicitat Comisiei Europene să accepte introducerea unui TVA unificat pe serviciile turistice în 2012, însă propunerea acestora a fost respinsă.

Turismul este una dintre cele mai importante industrii din Bulgaria. Veniturile din acest domeniu se cifrează la aproximativ 10% din produsul intern brut (PIB) al ţării, precum şi o sursă importantă de valută şi un furnizor de locuri de muncă. Turismul, alături de construcţii şi imobiliare, a adus o contribuţie puternică la creşterea economică a Bulgariei din ultimii ani.

În România, chiar dacă TVA este de 24%, serviciilor de masă şi cazare li se aplică o taxă mai mică de 9%.