Bulgaria, între SUA și Rusia. Pregătiri pentru război în Marea Neagră

Bulgaria, între SUA și Rusia. Pregătiri pentru război în Marea Neagră

Rolul Centrului de coordonare al Alianței de la Varna a fost dezvăluit. Misiunea acestuia va fi împiedicarea unei coliziuni a navelor de război ale NATO cu cele rusești. 

Centrul de coordonare va beneficia de o tehnică ultramodernă pentru urmărirea rutelor în Marea Neagră și coordonarea navelor celor trei țări NATO de la Marea Neagră - Bulgaria, Turcia și România. De asemenea, va permite colaborarea cu grupul permanent al NATO, au informat surse oficiale, potrivit Rador.

Crearea Centrului a fost una dintre prioritățile Statelor Unite ale Americii și Bulgariei. Lucrările au început din 2014, când s-a decis în Țara Galilor înființarea unui lanț de centre de comandă în flancul estic al NATO, în urma anexării Crimeei. Încă de atunci, a fost desemnată o unitate de lângă Varna.

Decizia de înființare a Centrului nu a fost încă luată la nivel NATO. Pentru moment, comanda forțelor navale ale Alienței se află în Marea Britanie - Northwood. În presa internațională se vehiculează că cel mai probabil, la summitul de la Londra, care va avea loc din 3,4 decembrie 2020 va fi oficializată înființarea Centrului de la Varna.

Ne puteți urmări și pe Google News