Ministrul recunoaște că răspunsul primit ar fi că pensiile sunt mici.

„I-am propus domnului preşedinte şi îi propun şi de la el de acasă, de aici, să facem un exerciţiu practic împreună. Să aleagă orice colţ din ţara asta, să mergem în localitatea respectivă, să mergem în casă la pensionari sau poate chiar la un pensionar singur şi să îl întrebăm dacă pensia lui este mică şi ne va spune cu siguranţă că este mică, pentru că pensiile în România încă sunt mici în marea lor majoritate şi avem foarte mult de lucru aici. Şi domnul preşedinte să le spună, cu sarcasmul dumnealui, că de mâine nu o să o mai plătim nici pe aia. Tare aş vrea să accepte această provocare şi să facem acest exerciţiu”, a declarat Budăi citat de Agerpres.

Acesta a condamnat declarațiile politicienilor din Opoziție, potrivit cărora nu se mai pot plăti pensiile și provoacă panică. „Am condamnat tot timpul public şi voi condamna şi aici la Sibiu, poate domnul preşedinte Iohannis va înţelege, totuşi, de la el de acasă, că pensionarii, părinţii şi bunicii noştri, nu merită să fie panicaţi inutil. Un stat care nu îşi mai plăteşte pensiile este un stat, din punctul meu de vedere, în disoluţie, care trebuie încuiat”, a spus Budăi. Politicianul a adăugat că știe că mai e mult de lucru pentru creșterea pensiilor prin dublarea valorii punctului de pensie, așa cum a promis PSD în campania din 2016, dar crede că asta se va întâmpla.

Profitând de faptul că se afla în orașul ei, Marius Budăi a făcut un apel la deputata liberală de Sibiu Raluca Turcan și a rugat-o să înceteze cu afirmaţiile „şocante” legate de pensii de la tribuna Parlamentului.

Te-ar putea interesa și: