A ARĂTAT DEGETUL MIJLOCIU în Dubai şi ARABII NU L-AU IERTAT. Toată planeta vorbeşte despre CAZUL VIRAL şi MĂSURA LUATĂ
- Jeanina Năstase
- 21 septembrie 2017, 13:25
Pentru un turist britanic vacanța în Dubai s-a transformat într-un coșmar. Acesta a mărturist stupefiacit că poate fi condamnat la șase luni de inchisoare pentru că a arătat degetul mijlociu în public.
Jamil Mukadam susține că a aratat degetul mijlociu, considerat o obscenitate publică în Emiratele Arabe Unite, la un automobilist furios în timp ce conducea o mașină închiriată.
În vârstă de 23 de ani, tânărul s-a întors acasa, la Leicester, în luna februarie, însă luna aceasta când s-a întors în Dubai a fost întemnițat. Britanicul a trecut prin clipe extrem de grele, deoarece a petrecut două zile într-o celulă, inghesuit cu mai mult de 170 de escroci și fiind nevoit să doarmă pe podea.Ulterior a fost eliberat, însă instanța i-a impus că nu poate părăsi țara, fiindu-i confiscat pașaportul.
Britanicul lucrează în domeniul IT și momentan se află într-un hotel din Dubai, așteptând o audiere în fața instanței. El se poate alege cu șase luni de închisoare sau, în cel mai bun caz, cu o amendă imensă. Comportamentul jignitor sau insultător, inclusiv unele gesturi, sunt considerate obscenitate în Emiratele Arabe Unite, potrivit thesun.co.uk.