Brexit. Merkel: UE să se pregătească pentru un „no deal” cu Londra
- Tudor Borcea
- 1 iulie 2020, 19:09
Germania și-a început, miercuri, mult așteptata președinție a Uniunii Europene cu acest avertisment al Angelei Merkel. Lipsa unui acord cu Marea Britanie ar fragiliza mai mult o economie continentală deja lovită dur de pandemia Covid-19.
„Voi continua să pledez pentru o soluție bună, dar noi, în UE, trebuie să ne pregătim pentru eventualitatea în care nu se va ajunge la un accord”, a spus Merkel în fața Camerei Deputaților din Germania, în prima zi a preluării președinției rotative de șase luni a blocului comunitar.
De partea sa, guvernul britanic a dat asigurări cu privire la dorința sa de a „continua să lucreze constructiv cu Uniunea Europeană”.
Marea Britanie și Uniunea Europeană au lansat,luni, negocieri intense asupra relației lor post-Brexit, pe durata a cinci săptămâni, cu voința comună de a avansa în cele din urmă pentru a evita un „dezacord” potențial dezastruos, la sfârșitul anului.
Marea Britanie, care a părăsit UE la 31 ianuarie, continuă să aplice regulile europene până la 31 decembrie.
Dacă până atunci nu s-a negociat niciun acord, singurele reguli ale Organizației Mondiale a Comerțului (OMC), cu taxele vamale ridicate și controalele stricte, se aplică relațiilor comerciale dintre acești parteneri.
Brexitul va constitui unul dintre cele două dosare majore ale acestei președinții germane a UE, cu negocierea dificilă a unui plan de redresare a economiei europene în urma crizei de coronavirus, fără precedent de dură.
„Într-o situație excepțională, avem nevoie de soluții speciale pentru ca Europa să poată ieși întărită din această criză extraordinară”, a declarat Angela Merkel, miercuri.
La putere, fără întrerupere, timp de 15 ani, un record de longevitate pentru un lider în Europa, cancelarul Germaniei o șansă unică de a intra definitiv în istoria europeană și de a șterge imaginea proastă lăsată de „ortodoxia bugetară” în timpul crizei economice a Greciei din 2011.
Președinția germană a UE va începe cu un summit al liderilor europeni ,organizat pe 17 și 18 iulie, la Bruxelles, decisiv pentru viitorul Europei.