Într-o uimitoare răsturnare de situație, surse din Bruxelles i-au declarat lui Tony Connelly, figură importantă a Radioteleviziunii irlandeze RTE, că statele membre UE „se pregătesc” să accepte un compromis privind Curtea Europeană de Justiție (CEJ).

Acest lucru ar marca o importantă victorie pentru Marea Britanie și premierul Boris Johnson, care și-au stabilit printre „liniile roșii”, scoaterea țării de sub orice autoritate a CEJ.

Connelly a afirmat că „Barnier a declarat în public și în privat că înțelege liniile roșii ale Marii Britanii” și a adăugat: „Boris Johnson le-a enunțat răspicat în întâlnirile la nivel înalt – nici un rol pentru CEJ în Marea Britanie și că situația trebuie să se schimbe în domeniul pescuitului”.

„Este pentru prima dată când Barnier spune că înțelege liniile roșii ale Marii Britanii”, a mai spus Connelly.

„Dacă vorbiți cu responsabili de aici, de la Bruxelles, (Barnier) le-a spus aceste lucruri statelor membre și există aici impresia că la Bruxelles se ivesc zorii.”

Și realizatorul de la RTE a continuat:

„Statele membre sunt pregătite psihologic pentru un compromis în chestiunea CEJ. Ei sunt conștienți că este inacceptabil pentru Boris Johnson ca, în viitoarea relație cu UE, CEJ să joace vreun rol în Marea Britanie.”

„Astfel, UE acceptă că ar fi imposibil din punct de vedere politic pentru Marea Britanie să accepte supravegherea sau tirania CJE implicată într-o formă sau alta în dreptul britanic și supunând Marea Britanie atribuțiilor sale.”

O altă sursă i-a declarat lui Connelly:

„Devenise clar că primim semnale din partea Marii Britanii în privința liniilor roșii, în chestiuni precum Curtea Europeană de Justiție. Am înțeles. A fost considerat ca un pas destul de important din partea UE, pentru ca aceste lucruri să fie recunoscute cu claritate.”

Răsturnarea de situație din cadrul negocierilor pentru Brexit survine într-un moment în care guvernul britanic prevede lansarea, luni, a unei campanii de informare de mai multe milioane de lire sterline, intitulată „Get Ready for Brexit” („Pregătiți-vă pentru Brexit”).