Interlopii traficanți de cocaină ridicați din pat și duși la audieri
- Georgeta Petrovici
- 23 octombrie 2019, 16:22
Interlopii din Timișoara și Bihor au fost luați pe sus, cu mascații, miercuri dimineața. O operațiune de proporții a DIICOT și a polițiștilor Antidrog a avut loc, oamenii legii ajungând în zeci de locații pentru a destructura una dintre cele mai puternice rețele de trafic de cocaină care activează în România, aprovizionând mai ales piața din vestul țării.
Printre cei vizați sunt celebrul Lucian Boncu și prietenul acestuia, Alin Huc, fost Oiță, conform Pressalert.ro.
Primul dintre ei este cercetat penal pentru că a omorât o femeie, pe care a călcat-o cu mașina, iar în urma căzăturii, victima, în etate, a decedat. Ancheta a stabilit că șoferul era sub influența cocainei când a pătruns cu mașina pe trotuar.
Bărbatul mai are două condamnări la activ. Sursa menționată arată că Boncu l-ar fi ”sifonat” pe un alt interlop, Radu Novac, zis ”Jack”, tot într-o speță care implică drogurile.
În acest dosar se fac cercetări pentru constituire de grup infracțional organizat, trafic de droguri de mare risc și cămătărie.
În timpul perchezițiilor au fost descoperite importante cantități de cocaină și canabis, plus o serie de arme albe.
UPDATE. Gruparea controla traficul de cocaină din Timișoara și Oradea. Drogurile le primeau un timișorean, din Spania, și un orădean. Pe de altă parte, consumatorii din Timișoara s-au plâns deseori de calitatea slabă a produsului.
Operațiunea derulată de polițiștii antidrog și de procurorii DIICOT a fost secretă până în ultimul moment, de teama scurgerilor de informații spre interlopi.
Un agent de la Secția 2 Poliție a ajuns la audieri, ca martor. El e cercetat într-un alt dosar DIICOT, din 2016, acuzat că face parte dintr-o grupare ce falsifica bani şi acte de identitate. Un alt om al legii adus a lucrat în cadrul Poliției de Frontieră. De asemenea, bărbatul agresat de fiul lui Sile Cămătaru în incidentul de la un club de manele, la finele săptămânii trecute, este și el la audieri.
”Procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Timișoara împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Timişoara – Serviciul Antidrog au efectuat un număr de 24 de percheziţii domiciliare pe raza județelor Timiș (22) și Bihor (2), într-o cauză privind destructurarea unui grup infracţional organizat specializat în săvârșirea infracțiunilor de trafic de droguri de mare risc, punerea la dispoziţie, cu ştiinţă, cu orice titlu, a unei locuinţe sau a unui local ori a oricărui alt loc amenajat, în care are acces publicul, pentru consumul ilicit de droguri ori tolerarea consumului ilicit în asemenea locuri, deținerea de droguri de mare risc, în vederea consumului propriu și camătă. (...)
În urma cercetărilor efectuate a rezultat faptul că, din cercul de dealeri locali fac parte și cetățeni sârbi, care au surse proprii de aprovizionare din Serbia”, transmite DIICOT.
Încă din 2017 la nivelul municipiului Timișoara s-a constituit și a acționat acest grup infracțional organizat, ce a avut ca principal scop derularea de activități pe linia traficului cu droguri de mare risc, respectiv cocaină.
Nucleul acestui grup l-au reprezentat mai mulți exponenți ai lumii interlope din oraș, care de-a lungul timpului au fost implicați și în alte activități infracționale comune (șantaje, reglări de conturi, extorcări).
Vom reveni cu amănunte.