BRD, dată în judecată! Se cere anularea deciziei AGA

BRD, dată în judecată! Se cere anularea deciziei AGA

BRD a fost acţionată în judecată unde se cere anularea deciziei AGA cu privire la distribuirea dividendelor.

Cel care a acţionat banca în instanţă este Pavel Eugen Tothăzan, fost consilier local în Turda, Cluj. Demersul său are la bază decizia acţionarilor BRD  să nu distribuie dividende din profitul net de aproape 1,53 miliarde de lei înregistrat anul trecut.

În comunicatul transmis Bursei de Valori Bucureşti, BRD nu precizează decât că acţiunea lui Tothăzan are ca obiect "anularea hotărârii AGA".

BRD a anunțat: “In conformitate cu prevederile art. 99 litera e) din Codul Bursei de Valori Bucureşti și prevederile art. 234 alin. 1 lit. l din Regulamentul ASF nr. 5/2018 privind emitenții de instrumente financiare și operațiuni de piață, BRD – Groupe Société Générale S.A. informează investitorii că, în conformitate cu informațiile disponibile în sistemul de informare al instanțelor (portal.just.ro), un acționar al Băncii a introdus acțiune în justiție având ca obiect “anulare a hotărârii AGA” (Dosar nr. 11122/3/2020). Conform dosarului, reclamantul este Pavel Eugen Tothăzan", se arată în comunicat.

Ne puteți urmări și pe Google News

De unde a plecat nemulţumirea

La AGA din aprilie, actionarii au decis ca BRD nu va distribui dividende, în acest an, la propunerea actionarului majoritar.

Aşadar, "Adunarea Generală Ordinară a Acţionarilor BRD a aprobat propunerea Société Générale privind alocarea profitului aferent anului 2019 în valoare de 1.528.523.000 LEI în rezultatul reportat".

Cum şi-a justificat propunerea Société Générale

“Cu o rată de adecvare a capitalului de 20,06%, la 31 decembrie , cu mult peste cerința reglementară, BRD are o poziție bună de capital. Cu toate acestea, având în vedere incertitudinea ridicată cu privire la consencințele economice pe termen lung ale răspândirii Covid 19 și angajamentul ferm al BRD de a spijini economia românească în perioadele dificile, Societe Generale propune alocarea profitului aferent anului 2019 în valoare de 1 528 523 000 LEI în rezultatul reportat”, se justifică bananca.

Reamintim că Banca Centrală Europeană a recomandat băncilor să nu dea dividende în acest an, pentru a putea să absoarbă pierderile aferente crizei coronavirusului şi sa poată acorda în continuare credite, informează gazetadecluj.