Spitalele din Brașov, tot mai căutate de medici. Investiții mari în județ

Spitalele din Brașov, tot mai căutate de medici. Investiții mari în județSpitalul Județean Brașov. Sursa foto: Arhiva EVZ

Tot mai mulți medici își arată interesul pentru a lucra în spitalele din Brașov. Aceștia ar fi atrași de logistica de care unitățile medicale dispun în prezent, după numeroase investiții făcute de administrația locală.

În ultimii ani, o parte dintre spitalele din Brașov au trecut printr-un proces de reabilitare. Maternitatea și Spitalul Județean sunt două dintre unitățile care au fost renovate și dotate cu aparatură nouă. În urma acestor demersuri făcute de administrația locală, tot mai mulți medici își arată interesul pentru a lucra în cadrul unităților spitalicești din municipiu.

Spitalele din Brașov, tot mai căutate de medici

Pacienții din Brașov au acces la tratament la standarde europene. Administrația PNL din județ a făcut cele mai mari investiții din ultimii 12 ani. Medicul Cristina Vecerdi, deputata PNL de Brașov, a precizat că, în urma investițiilor administrației locale în sistemul de sănătate din Brașov, tor mai mulți medici și-au exprimat intenția de a se angaja în aceste unități spitalicești.

„Investițiile din sistemul Medical din Brașov sunt fără precedent în ultimii 12-13 ani. Acest lucru s-a întâmplat prin atragerea fondurilor UE. Autoritatea județeană a investit simultan în sănătate și în alte domenii importante. Criza pandemică nu a îngenuncheat sistemul medical din Brașov. Am fost pe primul loc din țară unde s-a ridicat un sistem modular complet echipat cu 27 de paturi. Acesta este meritul proiectelor accesate de Consiliul Județean Brașov”, a declarat Cristina Vecerdi.

De asemenea,deputata PNL Brașov a precizat că și cererea pentru locuri de muncă este foarte mare în sistemul medical din județ.

Spitalele din Brașov, tot mai căutate de medici. Investiții mari în județ

Medici. Sursa foto: Arhiva EVZ

Spital regional în orașul de la poalele Tâmpei

Liberalii brașoveni susțin că  România are această importantă oportunitate de a atrage fondurile europene, cu scopul  reducerii decalajului dintre urbanul mare și rural. De asemenea, deputatul PNL a reîntărit ideea necesității unui spital regional la Brașov. Discuțiile legate de acest amplu proiect au apărut încă de acum 10 ani.

„Dacă ai posibilitatea de a atrage fonduri UE și de a schimba sistemul, ești obligat să o faci. Brașovul are nevoie de un spital regional. Toate investițiile care s-au făcut au schimbat fața sistemului sanitar din Brașov. Avem o unitate de primiri urgențe cu peste 1000 de m2 funcționali si acest lucru este foarte important și pentru turism”, a adăugat Vecerdi.

Spitalele din Brașov, tot mai căutate de medici. Investiții mari în județ

Cristina Vecerdi. Sursa foto: Facebook

Brașovul, grad de absorbție de 79%

Gradul de absorbție pentru fondurile europene atrase în județ au ajuns la pragul de 79%. Investițiile nu au vizat doar sistemul de sănătate, ci și alte sectoare de activitate. Una dintre cele mai investiții a fost destinată finalizării Aeroportului de la Ghimbav.

„Județul a ajuns la 79% grad de absorbție fonduri UE, cifre care schimbă destinele oamenilor din județul Brașov, a subliniat președintele CJ Brașov, Șerban Todorică-Constantin.

Una dintre cele mai investiții a fost destinată finalizării Aeroportului de la Ghimbav.

 

Spitalul Județean Brașov. Sursa foto: Arhiva EVZ

Ne puteți urmări și pe Google News