Cu patru ani în urmă, EVZ vă prezenta pe scurt povestea lui Vetălău, strănepotul personajului principal din cea mai cunoscută nuvelă a lui Ion Agârbiceanu. Gheorghe David, pe numele său din buletin, încă mai spera în toamna lui 2010 că nu va fi prea mult afectat de criza economică. N-a fost așa.

Agârbiceanu a exagerat un pic tragedia Sofiei Danciu, femeia a cărei poveste l-a inspirat. În nuvelă, toți cei cinci copii ai eroinei mureau când se apropiau de vârsta de 15 ani. În realitate, Sofia Danciu a avut șase copii, două fete și patru băieți. Trei au murit la scurtă vreme de la naștere, doi au trecut pe lumea cealaltă la 30 – 35 de ani, dar după ce-și întemeiaseră câte o familie. Maria, bunica lui Vetălău a fost fiica cea mare a Sofiei Danciu. Când s-a născut însă el, în 1951, vremurile se schimbaseră foarte mult. Comuniștii puseseră deja mâna pe minele de aur.

Vremuri schimbătoare

„Aici, nu să trăia rău, da’ cine avea copii mulți să descurca mai greu. Lu’ Fefeleaga i-o fost tare greu după ce i-o murit bărbatu’, da’ o avut și șteampuri, nu ducea numa la alții pietre să le macine. Făcea și ea minereu și-l ducea la bancă, la Abrud. Fefeleaga navea mina ei. Lua numa resturile de pă haldă, cum s-ar zice acuma. Ăștia bogaț’, coborau la Abrud cu trăsura, stăteau acolo și câte tri săptămâni le cânta lăutaru’ cu vioara. Apoi, cân’ să-ntorceau, cu o trăsură trimeteau bâta, cu o altă trăsură trimeteau colopu’ șî abia cu a tria trăsură veneau ei. Drept îi că aurul de pă Frasin (dealul de pe care și Fefeleaga aduna pietre în corfele duse de Bator – n.red.), era bun, de 24 de carate, numa că din ce aduna, resturi, Fefeleaga, ieșau numa’ vo două – tri grame șî nu apuca să facă mai mult de două sau tri drumuri cu Bator pă zî”, explică singurul urmaș care încearcă să-i mențină vie amintirea. „Până să mă întorc io acasă, ăștilaț’ (parte dintre urmași) n-or prea zâs ei că să trag de la Fefeleaga. Cine știe? Le-o fi fost rușînie că să zâcea c-o fost muiere săracă rău”, spune un pic cam revoltat Vetălău.

În 1969, a plecat din satul natal. La minele de aur naționalizate de comuniști nu-și mai găsea de lucru, așa că a fost nevoit, o vreme, să coboare în cele de huilă din Valea Jiului. În 1999 s-a întors în Bucium Șasa, satul natal, iar de atunci, datorită lui, în zonă se vorbește din nou de Fefeleaga.

O regățeancă, ajutor de nădejde

În ultimii patru ani, popasul „Fefeleaga” a înregistrat per ansamblu, progrese însemnate. Vetălău a reușit să îngroape la 40 de centimetri adâncime furtunul lung de 1340 de metri cu care-și aduce apă „chiar de sub Detunata Goală” (o minune naturală a României situată la 15 minute de mers pe jos). Ne mărturisea în toamna lui 2010 că-și dorea o baie nouă în casa cea veche. Acum o are. Cel mai important lucru din viața popasului și, mai ales, a lui Vetălău, a fost apariția doamnei Elena, o regățeancă văduvă care a venit aici pentru prima dată ca turistă, apoi s-a întors ca iubită. „ Veti e băiat tare bun, cu toate că dă el din gură ca o moară stricată”, spune femeia care i-a devenit soție lui Vetălău cu un an în urmă. Tanti Elena se ocupă în principal cu plăcintele buciumănești, specialitatea casei. A învățat repede să le facă. La fel de mult îi place și să cultive grădina, dar să îngrijească și animalele din gospodăria de jos, din sat. „Tot ce le oferim noi turiștilor e din producție proprie, cu excepția băuturilor. Ce se-ntâmplă să nu avem noi, cumpărăm de la alții din sat, care au. De exemplu lapte și brânză”, spune tanti Elena, care n-a scăpat încă de accentul de Regat, după 60 de ani petrecuți în Călărași.

Profit mic, dar reinvestit

S-a pus pe treabă. După 14 ani de muncă scoate „bani curați” doar 1.500 de lei pe sezon. Mai mult, întregul profit se reinvestește an de an. „Știu, mă cam chinui și io, cum să chinuia șî Fefeleaga. Da’ așe-s obișnuit. Altfel nu pot. Nu pot să stau degeaba”, explică bărbatul, acum în vârstă de 63 de ani.

Popasul e format dintr-un grajd construit cu dezertori din Primul Război Mondial și apoi folosit de aceștia drept ascunzătoare, un fel de șopru ridicat mai recent și „zidit” pe toate laturile cu scândură și o casă veche, din bârne de lemn, în care vreme de 11 ani a locuit și Sofia Danciu, „Fefeleaga” lui Ion Agârbiceanu.

Grajdul adăpostește și acum șaua și corfele care l-au lăsat fără piele pe spinare pe Bator, calul personajului din nuvelă. Vetălău îl numește „Hotel tri paie” și vrea să-l transforme jumătate în mini-muzeu, cealaltă jumătate în spații de cazare cu paturi. „Șoprul” e de fapt un mic bar în care pot încăpea lejer 15 persoane, loc ce nu are nevoie de frigider pentru că e atât de răcoros încât berea de luată de pe raft e la fel de rece ca una scoasă din frigider.

Casa e autentică însă, iar Vetălău e tare mândru de ea, mai ales că în ultimii doi ani a reușit să o și doteze cu o baie în toată regula. „Bunicu’ meu o făcut-o. Lui îi zicea Nicolea e Vetii, pă scurt, Vetălău. Eu semăn cu el șî m-or zâs șî mie tăt Vetălău. În casa asta Fefeleaga o stat șî ea aci, vreo 11 ani, când o fost bătrână”. Câteva „private” din lemn stau să cadă și urmează să fie înlocuite peste câteva zile. Scena acoperită e ocupată de o masă lungă, două canapele vechi și de un ATV luat la mâna a doua. „Ăsta- i Batoru meu. Îi betegit și el. N-am bani să-l repar”, spune proprietarul.

Circumstanțe sumbre, planuri optimiste

Gheorghe David spune că, înainte de criză, avea în fiecare vară cel puțin 1000 de turiști care urcau spre Detunata și cumpărau câte-un suc de la popasul lui. Plus vreo 200 care se cazau aici. Ori campau, ori solicitau camera cu pat dublu din casa veche. De patru ani încoace numărul turiștilor s-a înjumătățit. Omul nu se dă bătut.

„Am pensie de 1.400 de lei. Tot ce ne rămâne după ce ne plătim traiul de zi cu zi, investim aici. Leana încă nare pensie. Dar îi vine și ei. Eu am o fată, ea are un băiat ș-o fată. Sunt toți trei copiii noștri acuma. Pentru ei ne străduim. Când n-om mai putea și-n cazu-n care copiii n-or să vrea să facă treabă aici, o să dau popasu’ gratis la austrieci, numa’ să știu că n-am muncit degeaba și că numele de «Fefeleaga» nu dispare” spune, de data asta liniștit, Vetălău, jucându-se cu cele două telefoane mobile ale sale, ambele lipite cu bandă de izolat. „Un credit de vreo 50 de milioane, cu dobândă mică, n-ar fi rău. L-aș repara pe Batoru’ ăsta mecanzat (ATV-ul) ș-aș mai face două camere pentru turiști. Camparea la mine costă numai 10 lei de persoană, în condițiile în care cine vine are sursă de apă curentă și o baie ca lumea în caz de nevoie. Da’ ar mai fi nevoie șî de mai multe locuri cu paturi. În plus cine vine și m-ajută tri ore pă zî la treabă, are cazare gratis”, adaugă Vetălău.

Bărbatul mărturisește că se consideră „sărac material, da’ bogat spiritual”: „N-am bani să-i întorc cu lopata. Nici măcar n-am o mașână. Bani de promovare n-am. Îs bogat că am copii. Dacă-i mai șî văd realizaț’ pă fiecare, o să fiu ăl mai bogat om din lume”, spune bărbatul care speră că bătrânețea lui va fi un pic mai bună decât a străbunicii sale, Fefeleaga. Muncește la fel de mult ca ea, dar are pentru cine. Și asta-i mângâie sufletul atunci când trec zile-n șir fără ca nimeni să-l strige la poartă ca să-i ceară o plăcintă, un suc, sau un ghidaj la Detunata Goală.