Bradul de Crăciun îți poate aduce sancțiuni. Legea e foarte strictă
- Emma Cristescu
- 8 ianuarie 2025, 07:03
Amenzi mari pentru cei care aruncă bradul în stradă. Cei care aruncă brazii de Crăciun la voia întâmplării riscă amenzi usturătoare. Cei care și-au cumpărat brad natural trebuie să-i arunce la ghenă, de unde vor fi preluați de persoanele responsabile pentru ridicarea gunoiului.
Amenzi mari pentru cei care aruncă bradul pe stradă
Există orașe care au amenajat centre speciale unde brazii sunt aruncați pentru a fi preluați ulterior de echipele de salubrizare. Sunt și oraşe în care pomii de Crăciun pot fi reciclaţi. Românii care aruncă brazii la voia întâmplării riscă amenzi cuprinse între 1.000 şi 2.500 lei.
În Sectorul 1 cetăţenii care locuiesc la bloc sunt îndrumaţi de autoritatea locală să adune brazii în zona ghenelor de gunoi şi să anunţe operatorul de salubrizare la numărul de telefon 021.9460 sau la adresa de e-mail secretariatsalubritate@romprest.eu.
În Sectorul 2 operatorul de salubritate va colecta, gratuit şi separat, în ianuarie şi februarie, brazii de Crăciun, în fiecare zi de luni, miercuri şi vineri, inclusiv în programul de noapte. Bucureștenii pot aduce brazii, de luni până sâmbătă, în intervalul orar 8,00-16,00, la cele două centre deschise în sector pentru preluarea gratuită a deşeurilor: Centrul Obor de pe strada Heliade Rădulescu nr. 33 şi Centrul Baicului, situat pe strada Baicului nr. 69. Brazii colectaţi gratuit vor fi transformaţi în îngrăşământ sau peleţi.
Unde se pot arunca brazii
Direcţia Generală de Salubritate Sector 3 ridică gratuit brazii naturali din această zonă administrativ-teritorială. Cetăţenii care doresc să facă sesizări sau au nelămuriri cu privire la strângerea brazilor de sărbători pot apela numerele de telefon 0720.777.511, 0720.777.512, 0720.777.513, 0720.777.514 şi 0720.777.515.
În Sectorul 4 cetăţenii pot lăsa brazii lângă ghenele de gunoi. În Sectorul 5 autoritatea locală, prin societatea Salubrizare Sector 5, colectează separat brazii de Crăciun, de sâmbătă până pe 16 ianuarie.Programul de colectare se desfăşoară în regim 24/24, cu treceri multiple pe fiecare zonă, până la finalul campaniei.
Cetăţenii din Sectorul 6 trebuie să lase brazii la ghena din faţa blocului sau să îi ducă la cele 12 puncte fixe de colectare selectivă a deşeurilor, care au un program zilnic, între orele 8,00-18,00.
Unde sunt centrele de colectare
Centrele de colectare a deşeurilor unde pot fi duşi brazi sunt situate în: Militari – Centrul 5, strada Fabricii cu strada Apeductului, Centrul 9, strada Liniei cu strada Timonierului, Centrul 10, strada Performanţei 45, Centrul 12, strada Apusului 27, aproape de bulevardul Uverturii; Crângaşi şi Giuleşti: Centrul 4, strada Giuleşti vis-a-vis de Institutul Pasteur, Centrul 8, Piaţa Crângaşi; în Drumul Taberei: Centrul 1, strada Valea Ialomiţei cu strada Poarta Sărutului, Centrul 2, strada Pasărea în Văzduh cu strada Pupăza cu Moţ, Centrul 3, strada 1 Mai 57-59, Centrul 6, strada Valea Argeşului – capăt troleibuz, Centrul 7, bulevardul Timişoara 35, Centrul 11, bulevardul Drumul Taberei cu strada Târgu Neamţ.