Boureanu s-a ÎNCĂIERAT pe litoral cu un ospătar. Care a fost MOTIVUL
- Melania Stoica
- 11 iulie 2016, 14:32
Cristian Boureanu a fost implicat din nou implicat într-un scandal. Acesta s-ar fi luat la bătaie cu un ospătar pe litoral. Politicianul nu este la prima abatere de acest gen. Vara trecută, Boureanu a fost implicta într-un alt scandal cu un ospătar tot pe litoral.
Potrivit martorilor, politicianul urmărea finala Euro 2016, moment în care a fost deranjat de ospătar, căruia i-a reproşat că nu este respectuos.
"A sărit ca ars, la un moment dat, şi l-a înjurat pe ospătar de mamă. A început să ţipe şi până să intervină cineva, băiatul i-a dat un pumn direct în ochi!", a declarat un martor pentru Cancan.
Boureanu a declarat, pentru aceeaşi publicaţie, că ospătarul era foarte arogant şi îi trata cu lipsă de respect. ”Respectivul era sub influenţa băuturilor alcoolice sau a altor substanţe, aşa că l-am rugat pe patronul locaţiei respective să-l trimită acasă. Acesta a spus că duce lipsă de personal şi că nu poate. Ospătarul era arogant, vorbea obraznic cu noi, aşa că l-am rugat să se controleze”, a precizat politicianul.
Fostul şoţ al Valentinei Pelinel a încercat să-l potolească, dar acesta l-a lovit. ”Am ripostat şi l-am lovit bine până când l-am pus jos. Ospătarul s-a ridicat nervos şi a lovit un alt bărbat, l-a confundat cu mine. Au intervenit şi alte persoane, printre care şi Adriean Videanu că să-l liniştească, după care scandalagiul a fost evacuat. Patronul şi-a cerut scuze, nu am plătit consumaţia”, a mai spus Cristian Boureanu.