„Bolojanul”, o nouă specie de bipede umanoide

„Bolojanul”, o nouă specie de bipede umanoideSursa: EVZ

Ferească Dumnezeu, să fii de partea celor aflați în sărăcie și suferință, pentru că nici nu știi ce te așteaptă. Disprețul tefelismului neo-marxist, în cel mai bun caz, dacă nu chiar valuri de scuipați. Cea mai frecventă acuzație care mi se aduce, de câte ori atac puterea aflată invariabil într-un raport antagonic cu cetățeanul, este că sunt populist. Uneori, și mai și, că-s de-a dreptul pesedist.

Asemenea acuzații vin doar de la derbedeii politici cocoțați în spinarea cetățeanului, cu gândul la șterpelirea portofelului său din ce în ce mai gol și de la idioții lor utili. Între ei și restul Cetății s-a săpat o fractură cât gura unui balaur uriaș care scuipă foc. Dar să plec de la două exemple de ultimă oră. Voi încerca să le relatez cât pot de sec, fără să țin cont de indignarea și scârba pe care le resimt.

Ciprian Ciucu, un bolojan la Capitală

Primul. La solicitarea primarului Capitalei, Ciprian Ciucu, Consiliul General al Municipiului București a votat suspendarea stimulentului de 500 de lei lunar pentru persoanele adulte cu handicap. Primăria a anunțat că persoanele vizate vor primi doar câte 250 de lei lunar exclusiv pentru acoperirea sumelor restante din urmă.

Prin același vot au fost suspendate voucherele Materna, în valoare de 2.000 de lei și stimulentul financiar pentru nou-născuți. De la 1 ianuarie 2027, stimulentul pentru copiii cu handicap nu mai este unitar, de 1.000 de lei, ci scade de la cel accentuat către mediu și este eliminat total pentru cel ușor.

La propunerea PNL, votul a fost secret

Decizia a fost adoptată prin această procedură la propunerea liderul consilierilor PNL, Andrei Badiu. Acesta a invocat impactul media uriaș al unei asemenea decizii. Adică, a propus și i s-a aprobat prin vot, să-i scape de rușine pe cei care vor vota tăierile. A susținut că măsura este necesară pentru ca aleșii locali să poată vota „conform propriei conștiințe”.

Media și asociațiile civice i-au acuzat pe consilieri că „s-au ascuns în spatele votului secret” pentru a evita decontarea politică și electorală a unor măsuri extrem de nepopulare. În final, proiectul privind suspendarea stimulentului pentru adulții cu dizabilități a trecut cu 28 de voturi „pentru” și 4 „împotrivă”, fără ca identitatea celor care au votat pentru tăieri să fie cunoscută nominal. Repet, la propunerea reprezentantului PNL.

Un „bolojan” demn de miliția anilor `50

Al doilea. Un polițist local din Sectorul 1 a fost filmat în timp ce umilea o bătrână care vindea flori, fructe și legume pe trotuar, în zona Căii Dorobanți. În imaginile devenite virale pe rețelele de socializare, agentul poate fi văzut în timp ce îi aruncă și îi împrăștie bătrânei marfa pe jos. O altă parte din produse le-a pus în portbagajul mașinii de poliție. Pretextul invocat de polițistul local, combaterea comerțului ambulant neautorizat. Acesta a distrus o parte din marfă, provocând plânsul și disperarea femeii în vârstă care îl implora să o lase în pace.

Repet, m-am străduit din răsputeri să povestesc sec cele două fapte. De altfel, ele vorbesc de la sine. Sunt relevante prin ele însele, pentru orice om întreg la cap și la suflet. Totodată, ambele nasc o întrebare legitimă: În ce hal de degradare am ajuns? Cine sunt cei care ne reprezintă și ne apără, de unde au venit, cine i-a educat, cine i-a învățat carte și cum se umblă printr-o lume a ființelor bipede. Dar mai ales, cum au ajuns niște „bolojani” cu suflete moarte? Eu nu am un răspuns.

Datoria față de Dumnezeu

Dar să revin. Pentru vocile care se bazează politic și electoral pe aceste primate, unul ca mine este un populist, ba chiar un pesedist atins de ciuma roșie. Acuzații tâmpe, venite dinspre cei pentru care amărâții, adică cei mai mulți dintre cetățeni, nu reprezintă decât niște vaci de muls, oricât de costelive ar fi.

Nu, nu sunt deloc un pesedist! Sunt un om de stânga moderată, precum orice creștin „pupător de moaște”, în sensul în care mă simt profund dator Lui Dumnezeu să fiu alături de omul amărât împotriva absolut oricui îl batjocorește. Vi se pare că pesediștii așa ar fi?