Blestemele care au influențat sportul

Blestemele care au influențat sportul

Într-o lume complexă, precum cea a sportului, niciun detaliu nu trebuie ignorat.

 Dincolo de aspectele strict tehnice, care pregătesc un meci sau o competiție de lungă durată, foarte mulți protagoniști se îngrijesc și de partea mai puțin științifică ce ține de incantații, blesteme sau vrăjitorii. Nu puține sunt cazurile în care o vorbă aruncată în dușmănie „s-a prins” și a devenit o povară pentru o entitate din sport. De poveste a ajuns clubul Benfica Lisabona. „Vulturii” și-au concediat antrenorul, pe Bela Guttmann, în 1962, pentru că ungurul ceruse o mărire de salariu. „Vă doresc să nu mai câștigați niciun trofeu european!”, le-a urat tehnicianul lusitanilor. În ultimii 52 de ani, Benfica a jucat opt finale și le-a pierdut pe toate.

Mircea Lucescu n-a scăpat de gura „Părintelui”

gura „Părintelui” Și în fotbalul românesc s-a născut o legendă a unui blestem.

După blestemul lui Ioan Sdrobiș, Mircea Lucescu a avut numeroase rezultate negative

La finalul anilor ’80, Ioan Sdrobiș (foto mic), pe atunci antrenor la Oțelul Galați, i-a urat lui Mircea Lucescu, pe atunci tehnicianul celor de la Dinamo, să piardă toate meciurile în ultimul minut. Antipatia dintre cei doi a pornit după un meci direct între moldoveni și „câini”, care a dus la retrogradarea „siderurgiștilor”. Blestemul s-a ținut scai de „Il Luce”.

FOTO: Ioan Sdrobiș

Ghinionul românului a devenit proverbial și a apărut prima dată în 1993, atunci când antrena Brescia. „Rândunelele” au retrogradat după ce au pierdut un meci de baraj cu Udinese, scor 1-3, și au luat unul dintre goluri direct din corner. În 1998, Lucescu a pierdut campionatul cu Rapid, în favoarea Stelei, chiar în ultima directă. În finalul sezonului. În meciul direct, cele două echipe au remizat, scor 1-1, iar „militarii” au egalat în minutul 89, prin Ciocoiu. În 2008, pe banca Șahtiorului, Lucescu a pierdut un meci cu FC Barcelona, scor 1-2, deși oamenii săi au condus cu 1-0 până în minutul 87. Doi ani mai devreme, tehnicianul trăise un meci epocal, în „optimile” Ligii Europa. Șahtior fusese eliminată de FC Sevilla, după ce portarul ibericilor, Palop, marcase în ultimul minut și dusese meciul în prelungiri. 2012, tot Mircea Lucescu, același blestem. Șahtior este învinsă de Chelsea, pe „Stamford Bridge”, scor 2-3, cu un gol marcat în minutul 90+3.

Benfica se zbate sub blestemul lui Guttmann

Blestemul maghiarului Bela Guttmann (foto) nu s-a rupt nici până în ziua de azi. Tehnicianul care a antrenat-o și pe Ciocanul București, în 1946, a fost unul dintre cei care au contribuit serios la faima echipei Benfica Lisabona.

În 1960, Guttmann a fost „furat” de „vulturi” de la rivala FC Porto, iar un an mai târziu antrenorul ungur l-a descoperit pe uluitorul jucător Eusebio în Mozambic, reușind imediat să câștige alături de portughezi Cupa Campionilor Europeni.

FOTO:  Bela Guttmann

În anul următor, Benfica lui Guttmann a repetat performanța, după un 5-3 cu Real Madrid, iar de aici totul a devenit un coșmar pentru gruparea din capitala Portugaliei.

Ungurul a cerut o mărire de salariu pentru performanțele sale la trupa lusitană, lucru pe care șefii „vulturilor” l-au refuzat. Fiind rănit în orgoliu, Guttmann a părăsit Benfica și, totodată, a lăsat în urmă blestemul de care echipa lusitană nu a scăpat nici până acum. „Nici în o sută de ani Benfica nu va mai câștiga un trofeu european dacă plec eu”, a fost afuriseala ungurului.

În 1990, înaintea unei finale ale Cupei Campionilor Europeni, contra lui AC Milan, o bună parte din delegația Benficăi, printre care și Eusebio, a mers să depună o coroană de flori la mormântul lui Bela Guttmann, din Viena. „Ridică- ne blestemul. Iartă-ne, Bela!”, au rostit la acea vreme portughezii. Degeaba, deoarece „alb-roșii” au cedat și în fața milanezilor, scor 1-0. S-au consumat 53 de ani de la blestemul său, timp în care Benfica a disputat opt finale de cupe europene, și toate pierdute!

„Canguri”, voodoo și calificări ratate

Naționala Australiei și-a început prima aventură pentru Cupa Mondială în 1966, atunci când a participat în preliminariile pentru turneul final. Însă, „cangurii” au ratat accederea și atunci, și în 1970. Decepția a fost imensă, iar australienii au cerut ajutorul unui vrăjitor voodoo din Africa, care le-a blestemat pe viitoarele adversare ale reprezentativei.

Un fost component al naționalei a scris în autobiografia sa că întreaga echipă, pentru ca blestemul să se împlinească, a mers pe stadionul unde urma să aibă loc partida, iar jucătorii au îngropat câteva oase lângă porți. După, Australia a învins Rhodesia și a obținut calificarea la Mondialul din ’74. Vrăjitorul s-a sucit, iar pentru că farmecul său a dat roade, le-a cerut australienilor 1.000 de dolari.

Fotbaliștii au refuzat, iar acesta a inversat blestemul. Astfel, „cangurii” nu au dat niciun gol la Mondial, și, ulterior, au ratat șapte calificări la rând, vreme de 32 de ani! În 2004, doi jurnaliști au hotărât să facă un documentar pe acest subiect.

Vrăjitorul decedase între timp și au apelat la altul, care i-a pus să sacrifice o găină pe acelaşi stadion unde s-a făcut blestemul iniţial şi să îi împrăştie sângele pe gazon. În anul următor, naționala Australiei s-a calificat la Cupa Mondială din 2006, izbutind să treacă de faza grupelor.

Capra lui Billy, un caz celebru în baseball

Echipa de baseball Chicago Cubs a avut neșansa de a primi, în 1945, un blestem inedit. Potrivit legendei, Billy Sianis, un emigrant din Grecia, s-a prezentat la meciul dintre Chicago Cubs și Detroit Tigers, în acel an, alături de capra sa, Murphy (sau Sinovia). A stârnit amuzament în rândul fanilor, iar paznicii i-au permis grecului să intre în stadion la braț cu animalul. Cu puțin timp înainte ca meciul să se încheie, Philip Knight Wrigley, proprietarul echipei Cubs, l-a dat afară din tribune pe Sianis pentru că nu mai suporta mirosul provenit de la capră. Simțindu-se jignit, grecul i-a blestemat pe cei de la Cubs să nu mai joace în World Series atâta timp cât va fi condusă de Wrigley. La scurt timp, echipa a retrogradat, iar blestemul s-a rupt după 20 de ani, când Leo Durocher a devenit managerul clubului.