Blat al USR cu PSD?! Alegerile parlamentare s-ar putea amâna. News Alert

Blat al USR cu PSD?! Alegerile parlamentare s-ar putea amâna. News AlertSursa foto: EVZ

PSD a reuşit, în ședința de luni, să întrunească cvorumul în Biroul Permanent al Senatului pentru a trimite la dezbateri legea privind amânarea alegerilor parlamentare. Balanța a fost înclinată cu sprijinul unui senator USR.

Aceștia au fost senatorul UDMR Tanczos Barna şi senatorul USR George Dircă, cel care a fost votat de social-democraţi pentru Consiliul Legislativ, la pachet cu Florin Iordache.

În ultimele două săptămâni PSD nu areușit să asigure cvorum în Biroul Permanent al Senatului pentru a trimite în plen legea privind amânarea alegerilor parlamentare, întoarsă de preşedintele Klaus Iohannis în Parlament.

Senatorul PSD Pavel Marian a fost ales preşedinte al Consiliului Judeţean Ialomiţa şi a demisionat din Senat, iar Ion Ganea a lipsit de la şedinţe, fiind ulterior exclus din PSD. La şedinţa de luni a Biroului Permanent, PSD, în ciuda celor două voturi în minus, a reuşit să strângă cvorum.

Mână de ajutor de la USR și UDMR

Reprezentantul UDMR a explicat că a venit la şedinţă după două săptămâni de boicot. La rândul său, senatorul USR George Dircă a fost la prezent în Biroul Permanent, deşi PNL şi USR s-au înţeles să boicoteze şedinţa pentru a bloca amânarea alegerilor parlamentare. George Dircă susţine că ar fi fost cvorum şi fără el.

„Sunt 12 membri în Biroul Permanent, dar săptămâna trecută Marian Pavel de la PSD a demisionat, pentru că a fost ales preşedinte al CJ Ialomiţa. Prin urmare, au rămas 11 oameni în BP, deci majoritatea e de 6 oameni, nu de 7. Când am ajuns eu la şedinţa de ieri a BP era deja cvorum: cei 5 senatori PSD plus Tanczos Barna de la UDMR”, a explicat George Dircă pentru Adevărul.

Întrebat de ce a fost prezent luni la şedinţa BP, după ce în ultimele două săptămâni a lipsit, George Dircă a răspuns: „Am boicotat ultimele două şedinţe pentru că Marian Pavel nu demisionase. Însă Pavel şi-a depus demisia marţea trecută. la şedinţa de ieri, chiar dacă lipseam, oricum era cvorum, pentru că a fost prezent senatorul UDMR”.

George Dircă a fost votat de PSD pentru şefia unei Direcţii din Consiliul Legislativ, la pachet cu Florin Iordache, autorul celebrei OUG 13 din iarna anului 2017. Iordache şi Dircă încă nu şi-au preluat mandatele, pentru că votul Parlamentului a fost contestat la CCR. Curtea urmează să ia miercuri o decizie.

Miercuri se votează la Senat

PSD a trimis la Comisia juridică proiectul de lege care prevede că Parlamentul decide data alegerilor legislative şi nu Guvernul. Proiectul va primi votul final în şedinţa de miercuri a Senatului, apoi va merge la Camera Deputaţilor. În Senat, PSD are singur majoritate.

Senatorul traseist Ion Ganea a sabotat PSD, partid care l-a transferat de la PMP. Ganea, fost lucrător al Securităţii pe vremea comunismului, a făcut jocurile PNL, liberalii încercând din răsputeri să blocheze legea prin care alegerile parlamentare pot fi amânate pentru primăvară.

 

Ne puteți urmări și pe Google News