Icoana care îndeplinește dorințe. Biserica din București, asaltată de mii de credincioși
- Mădălina Sfrijan
- 1 aprilie 2025, 23:45
Biserica Ortodoxă. Sursa foto: PixabayCei care doresc să se căsătorească, să aibă copii sau care se confruntă cu probleme de sănătate își găsesc speranța într-o biserică din București. Pentru a ajunge să li se îndeplinească dorințele, credincioșii trebuie să se roage la icoana Maicii Domnului timp de nouă zile. Potrivit părintelui Ciprian Apetrei, de la Biserica Sfântul Antonie cel Mare, această rânduială este moștenită de 150 de ani.
O biserică din Capitală, loc de pelerinaj pentru mii de credincioși
Aflată în inima Capitalei, lângă Piața Sfântului Anton, biserica are o poveste impresionantă și este locul în care mii de bucureșteni își găsesc liniștea. În fiecare marți, aceștia pot asculta acatistul Sfântului Ioan Botezătorul,

Părintele Ciprian Andrei. Sursa foto: Captură video/Youtube
„Acatistele cuvioșilor se fac marți, așa cum se face și acatistul Sf. Ioan Botezătorul. Cuvioșii sunt cei care urmează modelul Sf. Ioan Botezătorul. În epoca respectivă, Visarion a făcut această rânduială și icoana aceasta a devenit mai importantă decât cealaltă, la care nu s-a mai dus nimeni”, a povestit părintele Ciprian Apetrei.
Ritualul celor nouă marți
Potrivit rânduielii, cei care de roagă la icoana Maicii Domnului din această biserică își vor vedea toate dorințele îndeplinite.
„Nu am pus noi asta, dar rânduiala spune că în această biserică trebuie să mergi să te rogi 9 marți la rând. Este moștenită de 150 de ani, dar noi nu putem să distrugem o modă în care oamenii s-au rugat. Noi nu avem niciun document, nu știm ce a fost acolo”, a mai spus părintele paroh.
Cum ar trebui să te rogi în această biserică pentru îndeplinirea dorințelor
Părintele Ciprian Apetrei îi îndeamnă pe credincioși să se roage la icoana făcătoare de minuni a Sfântului Antonie cu inimă curată și credință sinceră, lăsând deoparte grijile cotidiene și constrângerile impuse de societate.
„Din împărăția lui Dumnezeu, Sfântul Antonie cel Mare ajută pe foarte multă lume pentru căsătorie. Extraordinar cu Dumnezeu lucrează prin sfinții săi. La această biserică vin toți cei care au probleme medicale, care vor să se căsătorească sau să aibă copii, care au o suferință, dar dacă vin cu credință, dar dacă vin așa…”, a afirmat părintele la podcastul lui Adrian Artene.
Sfântul Antonie cel Mare este unul dintre cei mai importanți sfinți ai creștinismului, considerat părintele monahismului. Născut în Egipt în jurul anului 251, a renunțat la averea sa și s-a retras în pustiu pentru a duce o viață de rugăciune și asceză.
Sfântul Antonie a trăit peste 100 de ani și a devenit cunoscut pentru înțelepciunea sa, dar și pentru minunile pe care le-a săvârșit. A fost un apărător al credinței ortodoxe și un sfătuitor al multor oameni, inclusiv al împăraților.
Moaștele sale sunt venerate în mai multe locuri din lume, iar icoana sa este considerată făcătoare de minuni. Biserica îl prăznuiește pe 17 ianuarie.