Bilete de avion la 20 de euro pentru destinații importante din Europa. Deja pot fi rezervate
- Maria Dima
- 27 decembrie 2022, 15:41
Românii vor putea să-şi achiziţioneze bilete de avion pentru destinaţiile cele mai căutate din Europa la prețuri foarte mici. Companiile aeriene vor lansa din ce în ce mai multe promoţii pentru anul 2023.
Începând cu anul 2023, promoţiile la biletele de avion vor aduce preţuri similare cu cele dinainte de pandemie şi vom vedea din nou bilete de avion sub 50 euro pentru cele mai iubite destinaţii europene. Primele promoţii sunt deja active, astfel că românii pot găsi chiar şi acum bilete de avion pentru anul 2023 începând de la 20 de euro/zborul, arată datele statistice publicate de o agenţie de turism online din România.
"În timpul pandemiei companiile aeriene s-au confruntat cu lipsa personalului, cu un număr de zboruri sau locuri pe zbor cu mult reduse faţă de perioada pre-pandemică, aeroporturile nu aveau suficient personal pentru a asigura serviciile la sol, iar călătorii şi-au schimbat stilul de a călători. Cu toate aceste elemente necunoscute, sistemul de preţuri şi promoţii nu a mai fost o prioritate şi nici nu s-au respectat vechile perioade de rezervare şi promoţii", potrivit unei analize Vola.ro.
Bilete de avion la 20 de euro
Specialiştii platformei de rezervări susţin că în următoarele săptămâni companiile aeriene vor lansa din ce în ce mai multe promoţii pentru biletele de avion din anul 2023. În mod tradiţional, luna ianuarie este luna cu cele mai mici preţuri la biletele de avion, luna reducerilor la marile companii aeriene şi luna în care călătorii dornici de preţuri mai mici îşi fac primele planuri de călătorie. Tot atunci, Vola.ro va lansa campania anuală Ieftinuarie, prin care îşi anunţă pasionaţii de călătorii despre toate promoţiile disponibile la companiile aeriene.
"Turiştii nu mai sunt nevoiţi să vâneze preţurile cele mai mici în funcţie de destinaţie sau programul de zbor al liniilor aeriene, deoarece pot achiziţiona bilete de avion mai ieftine pentru majoritatea destinaţiilor din Europa. Cele mai ieftine tarife sunt pentru rutele clasice, cum sunt Bucureşti - Milano, Bucureşti - Viena sau Bucureşti - Madrid, unde românii aleg să-şi facă un scurt city-break, o vacanţă la ski sau să-şi viziteze familia", se menţionează în analiza companiei de rezervări online.
Astfel, cel mai mic preţ pe care românii îl pot plăti pentru o călătorie cu avionul este de 20 euro/bilet pentru zboruri la Milano, Londra sau Viena. În topul celor mai ieftine bilete de avion se regăseşte şi Veneţia, de la 26 euro. Pentru Roma, Bruxelles şi Veneţia preţurile încep de la 30 euro/zbor.