Bijuterii de milioane de euro, furate dintr-un muzeu din Franța. Hoții sunt de negăsit
- Mădălina Sfrijan
- 5 iulie 2026, 22:04
Muzeul Lalique din Wingen-sur-Moder. Sursa foto: Wikipedia
Muzeul Lalique din Wingen-sur-Moder, aflat în regiunea franceză Alsacia, a fost ținta unui jaf de proporții. Aproximativ 20 de bijuterii au fost sustrase, iar valoarea prejudiciului ar putea ajunge la câteva milioane de euro, potrivit AFP.
Jaful a avut loc la primele ore ale dimineții
Spargerea a avut loc duminică, în jurul orei 06:00, ora locală. Autorii au pătruns în muzeu și au vizat mai multe obiecte de valoare expuse. Anchetatorii încearcă să stabilească în prezent valoarea exactă a pagubelor provocate.
„În jur de douăzeci de bijuterii au fost furate. Valoarea bunurilor furate este încă evaluată”, a arătat o sursă apropiată anchetei.

bijuterii aur / sursa foto: dreamstime.com
Prejudiciu de aproape patru milioane de euro
O altă sursă susține că prejudiciul ar putea fi unul uriaș.
„Ar putea ajunge la câteva milioane de euro, probabil aproape de patru milioane ”, a declarat aceasta.
Ajunși la fața locului, polițiștii au descoperit că șase vitrine au fost sparte de cei implicați în jaf. Hoții au reușit să fugă înainte lde sosirea autorităților.
Jaf la un muzeu din Italia
În luna martie, trei picturi semnate de Renoir, Cézanne şi Matisse au fost furate dintr-un muzeu aflat în apropierea orașului Parma, în nordul Italiei. Lovitura a fost dată extrem de rapid, operele de artă fiind sustrase „în mai puţin de trei minute”, potrivit informațiilor transmise de muzeu și de carabinieri.
Patru persoane mascate au intrat în vila care aparține Fundației Magnani Rocca, din localitatea Traversetolo, în noaptea de 22 spre 23 martie, potrivit autorităților italiene.
Hoții au forțat ușa principală a clădirii și au furat cele trei tablouri, după care au fugit prin curtea muzeului.
Conform presei italiene, operele dispărute au fost „Les Poissons”, o pictură realizată de Auguste Renoir în 1917, „Natura morta con ciliegie” (1885-1887), semnată de Paul Cézanne, și „Odalisque sur la terrasse” (1922), realizată de Henri Matisse. Valoarea totală a tablourilor furate a fost estimată la câteva milioane de euro.
Cazul amintește și de jaful de la Muzeul Drents din Olanda, când hoții au furat Coiful de la Coțofenești și două brățări dacice.