Biden, primit cu ostilitate la Belgrad

Biden, primit cu ostilitate la Belgrad

Câţiva deputaţi ai Partidului Radical Sârb au adus ieri, la parlament, afişe în care vicepreşedintele american Joe Biden, aflat în vizită la Belgrad, era numit „gunoi nazist”.

Potrivit agenţiei Beta, citată de AFP, deputaţii ultra naţionalişti - îmbrăcaţi în tricouri albe pe care era imprimat chipul liderului lor Vojislav Seselj, încarcerat la Haga - au fluturat aceste afişe la începutul şedinţei parlamentare, înainte de a le ex pune în faţa jurnaliştilor. „Biden, gunoi nazist, pleacă acasă!”, scria, în limba engleză, pe afişele respective. Radicalii sârbi le-au lipit apoi pe holul parlamentului, for în care dispun de circa o cincime din cele 250 de mandate.

Aflat în turneu în Balcani, Joe Biden a sosit ieri la Belgrad pentru a relansa relaţiile cu Serbia, după o perioadă de tensiuni intense din cauza proclamării indepen denţei Kosovo, în februarie 2008. După întrevederea avută cu preşedintele Boris Tadici, vicepreşedintele american a declarat că recunoaşterea Kosovo nu este o condiţie prealabilă pentru ca Serbia să poată beneficia de sus ţinerea Statelor Unite în vederea aderării la Uniunea Europeană.

„Statele Unite nu se aşteaptă, şi o repet, nu se aşteaptă ca Serbia să recunoască Kosovo”, a insistat Biden. „Serbia nu recunoaşte şi nu va recunoaşte niciodată Kosovo”, a afirmat, la rândul său, preşedintele Boris Tadici, reiterând astfel poziţia autorităţilor de la Belgrad.

Aşteptat în Kosovo

În opinia lui Biden, viitorul sud-estului Europei este strâns legat de viitorul Serbiei. „Regiunea nu poate reuşi pe deplin fără ca Serbia să aibă un rol constructiv de primă impor tanţă”, a declarat vicepreşe dintele Statelor U ni te. El este cel mai înalt oficial a merican aflat în vizită la Belgrad după aproape 29 de ani de când fostul preşedinte Jimmy Carter şi-a făcut apariţia în capitala Iugoslaviei de atunci. Biden mai avea ieri programa te întrevederi cu premierul sârb, Mir ko Cvetkovici, şi cu ministrul a pă rării, Dragan Sutanovac, iar a seară urma să participe la un dineu oferit de Boris Tadici. Oficialul american îşi va continua astăzi turneul în Balcani cu o vizită în Kosovo.

Ne puteți urmări și pe Google News