Bianca Drăgușanu, vacanță romantică la Milano. Cu cine a mers vedeta în escapada de Valentine's Day

Bianca Drăgușanu, vacanță romantică la Milano. Cu cine a mers vedeta în escapada de Valentine's Day Bianca Drăgușanu. Sursa foto: Instagram

Bianca Drăgușanu se află în aceste zile pe meleaguri italiene acolo unde sărbătorește Ziua Îndrăgostiților.

Vedeta și-a înștiințat deja fanii cu locația unde se află. Este ceva mai rezervată legat de personajul care o însoțește și care, potrivit unor surse apropiate vedetei, este nimeni altul decât Gabi Bădălău. Doar că bărbatul se cam ferește să se afișeze public, având în vedere întreg scandalul în care este implicat tatăl lui și el în mod indirect. Niculae Bădălău se află după gratii pentru că ar fi încercat să obțină pentru copiii săi mai multe contracte cu statul. Din acest motiv, se pare că Gabi este mai rezervat când vine vorba despre aparițiile publice luxuriante cu care și-a obișnuit deja fanii.

Bianca Drăgușanu, în război cu Claudia Pătrășcanu

Cert este că nici Bianca nu este lipsită de griji. Mai ales că a decis să o dea în judecată pe fosta soție a iubitului ei și îi cere colosala sumă de 100.000 de euro pentru toate jignirile pe care aceasta i le-ar fi adus blondei. Drept urmare diva spune că nu putea să mai îndure toate lucrurile pe care Claudia le spunea în legătură cu ea, așa că a decis să o cheme în fața judecătorilor, fiind încrezătoare că, karma își va face datoria și de această dată. În replică fosta soție a lui Gabi Bădălău spune că nu are de unde să ia acea sumă de bani și că oricum nu crede că vreo instanță din România va decide o astfel de despăgubire. Cert este că Bianca aduce la dosar și dovezi potrivit cărora ea a suferit un prejudiciu substanțial și a pierdut un contract în valoare de 36.000 de euro, din cauza scandalului pe care l-ar fi provocat Claudia Pătrășcanu. Cele două ar urma să se întâlnească în instanța la începutul lunii martie, atunci când magistrații au fixat primul termen pentru proces. 

Ne puteți urmări și pe Google News