Ce se ÎNTÂMPLĂ cu bazele SUA din SIRIA, după RETRAGEREA trupelor americane. Solicitare NEOBIŞNUITĂ din partea TURCIEI

Ce se ÎNTÂMPLĂ cu bazele SUA din SIRIA, după RETRAGEREA trupelor americane. Solicitare NEOBIŞNUITĂ din partea TURCIEI

Turcia va cere marţi Statelor Unite să predea Ankarei bazele sale militare din Siria sau să le distrugă, informează ziarul Hurriyet, o solicitare care ar putea complica şi mai mult discuţiile în legătură cu retragerea trupelor americane din Siria, relatează Reuters.

Consilierul pentru securitate naţională al Casei Albe, John Bolton, se întâlneşte marţi cu omologul său turc, Ibrahim Kalin, la câteva zile după ce Bolton a adăugat o condiţie pentru retragerea SUA, spunând că Turcia trebuie să fie de acord să protejeze aliatul kurd al Statelor Unite, miliţia YPG, considerată de Ankara o grupare teroristă.

La 19 decembrie 2018, Trump a anunţat retragerea celor circa 2.000 de militari americani desfăşuraţi actualmente în nordul Siriei, în cea mai mare parte forţe speciale care iau parte la combaterea Statului Islamic şi la pregătirea forţelor locale în zonele recucerite de la jihadişti. La scurt timp, secretarul american al apărării, Jim Mattis, a anunţat că va demisiona la finalul lunii februarie, recunoscând o serie de divergenţe cu Trump.

"Predaţi-le sau distrugeţi-le", titrează ziarul Hurriyet, referindu-se la cele 22 de baze militare americane din Siria. Publicaţia citează surse sub rezerva anonimatului, potrivit cărora Turcia nu va accepta ca Washingtonul să le predea miliţiei YPG.

Un oficial al serviciilor de securitate turce a declarat săptămâna trecută pentru Reuters că Washingtonul trebuie să permită Turciei să îi folosească bazele din Siria.

Având în vedere tensiunile privind strategia lui Trump în Siria, este neclar dacă Bolton se va întâlni cu preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan.

Din delegaţia condusă de Bolton fac parte şi şeful Statului Major interarme al SUA, generalul Joseph Dunford, şi emisarul special al SUA pentru Siria, James Jeffrey, transmite Agerpres.