Suntem în plină pandemie de coronavirus, iar autorităţile ne îndeamnă să stăm în casă şi să evităm pe cât posibil să ieşim, mai ales în zone aglomerate.
Deşi se încadrează în categoria cea mai vulnerabilă în faţa coronavirusului, bătrânii au luat cu asalt sediile Caselor de Pensii şi Direcţiile de Taxe şi Impozite din toată ţara, fără să ţină cont de pericolul la care se expun.
Aceştia îşi riscă viaţa pentru a pune mâna pe biletele de tratament în staţiuni sau pentru reducerea de 10% din taxe. Mai mult decât atât, majoritatea nici nu îşi ia măsurile necesare pentru a preveni infectarea.
Pe lângă faptul că nu poartă măşti, pe motiv că nu se mai găsesc în farmacii, bătrânii nu respectă nici distanţa de siguranţă şi se îngrămădesc la porţile celor două instituţii. Din cauza faptului că nu au purtat măşti de protecţie, ei au fost expuşi în permanenţă contaminării.
“Acum să fac o glumă, că mor azi, că mor mâine, tot acolo ajung”, spune un pensionar.
În contextul pandemiei de coronavirus, guvernul a pregătit o ordonanţă de urgenţă prin care termenul până când se acordă reducerea va fi 30 iunie, informează Antena 3. .