BĂTAIE DE JOC. Doar 45 de delegaţi la primul congres al românilor de pretutindeni
- Roland Căt ălin Pena
- 7 iunie 2016, 17:21
Din milioanele de fraţi care trăiesc în afara graniţelor, la primul congres al românilor de pretutindeni vor participa doar 45 de delegaţi.
Participarea atât de restrânsă are ca principală explicaţie condiţionarea prezenţei la eveniment de înaintarea, de către fiecare delegat, a unei liste cu 250 de semnături de susţinere, obţinute de la membrii comunităţii în care trăiesc.
Selecţia delegaţilor la congresul care se va desfăşura pe 24 şi 25 iunie, având un buget de 300.000 de euro alocat de Camera Deputaţilor, a fost făcută de un grup de parlamentari care se ocupă de organizare.
Deputatul Aurelian Mihai, preşedinte al Secretariatului Tehnic al Congresului, a anunţat ieri că din cele 52 de dosare depuse, doar 45 au fost validate, în conformitate cu criteriile anunţate - să aibă minimum 18 ani la data depunerii dosarului, să nu facă parte dintr-un partid politic din România, să fie români de pretutindeni în sensul legii 299 din 2007, să prezinte un dosar bazat pe o listă a susţinătorilor de minimum 250 de persoane.
Participanţi din 13 ţări
Cei 45 de delegaţi, care provin din 13 ţări - Austria, Italia, Spania, SUA, Kazahstan, Serbia, Israel, Belgia, Marea Britanie, Irlanda, Grecia, Bulgaria, Ucraina, vor alege dintre ei Consiliul Românilor de Pretutindeni. Acesta va avea ca principală atribuţie furnizarea de informaţii, analize şi propuneri Parlamentului României, DRP-ului din cadrul MAE, precum şi celorlalte instituţii guvernamentale competente cu care colaborează pentru promovarea de iniţiative legislative ce vizează realizarea şi aplicarea programelor destinate comunităţilor româneşti.
Merită amintit că organizarea congresului a fost stabilită prin legea 299 din 2007, dar prima ediţie va avea loc abia luna asta, cu doar 45 de delegaţi.