Bătaie generală în avion! Piloții au fost obligați să facă o „întoarcere” exact înaintea aterizării. News alert!

Bătaie generală în avion! Piloții au fost obligați să facă o „întoarcere” exact înaintea aterizării. News alert!

Trei turişti britanici au fost arestaţi după ce un avion Wizz Air care zbura pe ruta Luton - Budapesta a fost nevoit să-şi întârzie aterizarea din cauza unei bătăi generale care a izbucnit la bord.

Zborul 2208, cu circa 170 de oameni la bord, era aproape de finalul călătoriei sale de două ore până pe aeroportul Ferihegy, de la marginea capitalei ungare, când un pasager indisciplinat şi-a părăsit scaunul aflat în mijlocul cabinei şi s-a dus la spatele avionului, aparent pentru a folosi toaleta. 

 

Membrii echipajului i-au cerut pasagerului, care părea să fi consumat mult alcool, să se întoarcă la locul său, iar când acesta a refuzat, au informat căpitanul că, în condiţiile în care cabina nu se afla în siguranţă, aeronava nu putea ateriza. 

Piloţii au efectuat imediat o "întoarcere", în cadrul căreia avionul a urcat rapid şi s-a îndepărtat de aeroport. 

Un membru al echipajului a explicat pasagerilor ce s-a întâmplat şi i-a cerut din nou pasagerului indisciplinat să se întoarcă la locul său. 

 

În faţa unui nou refuz, un grup de pasageri - care păreau să fi consumat la rândul lor mult alcool - şi-au părăsit locurile, supăraţi că pasagerul întârzia sosirea avionului la Budapesta. 

În spatele avionului a izbucnit o bătaie. După ce au fost împărţiţi câţiva pumni, ordinea a fost restabilită parţial şi avionul a putut ateriza, cu o întârziere de jumătate de oră. 

Pasagerilor li s-a cerut să rămână pe locurile lor, însă cei implicaţi în bătaie s-au ridicat, şi-au luat bagajele de mână şi s-au îndreptat spre spatele avionului. Căpitanul a anunţat că a sunat la poliţie, un anunţ întâmpinat cu aplauze de ceilalţi călători. 

Doi poliţişti au descins în avion şi au arestat doi bărbaţi şi o femeie.

 

Ne puteți urmări și pe Google News