Băsescu: PSD și PNL sunt partide CORUPTE, depășite de vreme. ROMÂNII au nevoie de un partid care nu are atârnate de picioare poveștile NEGRE ale tranziției

Băsescu: PSD și PNL sunt partide CORUPTE, depășite de vreme. ROMÂNII au nevoie de un partid care nu are atârnate de picioare poveștile NEGRE ale tranziției

Liderul PMP, Traian Băsescu a declarat sâmbătă la Suceava că PSD și PNL sunt ''partide corupte, depășite de vreme'', pentru care ar fi timpul să dispară de pe scena politică, fostul președinte fiind de părere că românii au nevoie de un partid care ''să nu aibă atârnate de picioare toate poveștile negre ale tranziției''

''Știu aroganța celor două partide care spun 'Noi, marile partide' — PSD și PNL. Vă asigur că nu sunt mari, sunt mici, sunt corupte. Sunt depășite de vreme. Sunt partide cărora le-a venit timpul să iasă de pe principala scenă politică a țării. De altfel, perspectiva lor este să devină partide reziduale, partide fără pondere majoră în viața politică românească. Modul cum le privește populația ne arată că aceste partide și-au încheiat mandatele'', a spus Băsescu.

Președintele PMP recunoaște faptul că cele două partide politice au avut o contribuție semnificativă în ceea ce privește aderarea la NATO și Uniunea Europeană, însă consideră că cele două formațiuni nu mai sunt partide de viitor iar încrederea cetățenilor în ele a scăzut foarte mult.

''Eu nu le contest succesele. Și-au atins cele două mari obiective ale României, adică intrarea în NATO și intrarea în Uniunea Europeană. Sunt mândru că sunt cel care, în numele României, în aprilie 2005, am semnat Tratatul de aderare a României la Uniunea Europeană, dar aceste partide, dincolo de atingerea celor două mari obiective strategice, sunt partide compromise. Sunt partide care nu mai reprezintă garanții pentru viitor, iar populația nu mai are încredere în ele'', a arătat Băsescu.

Traian Băsescu mai declară că PSD și PNL vor deveni în curând ”partide de subsol”.

''Previziunea mea este că vor deveni partide mici, partide de subsol. Este momentul în care noi trebuie să credem în victoria noastră. Este extrem de important să credem că românii au nevoie de un partid nou, de un partid care să nu aibă atârnate de picioare toate poveștile negre ale tranziției. Am convingerea că, intrând în competiție cu această mentalitate, vom câștiga'', a spus președintele PMP.

Traian Băsescu a participat sâmbătă la lansarea candidaților PMP Suceava pentru alegerile locale din 5 iunie, potrivit Agerpres.