Băsescu i-a cerut socoteală lui Putin. Ce s-a întâmplat după aceea

Băsescu i-a cerut socoteală lui Putin. Ce s-a întâmplat după aceeaSursa foto: Arhiva EVZ

Traian Băsescu a declarat că, deși Vladimir Putin era un om „de neclintit”, a reușit să comunice cu el. La reuniunile multilaterale, Băsescu stătea adesea lângă liderul de la Kremlin și discuta cu acesta.

Într-o astfel de întâlnire la Moscova, Băsescu a adus în discuție problema Tezaurului României. Putin a răspuns că „nu se mai găsește”, fără a nega că l-ar fi primit. Băsescu a considerat răspunsul la fel de surprinzător ca și cel oferit de Gaddafi într-o altă discuție.

Cum a fost relația dintre Vladimir Putin și Traian Băsescu

"Eu am avut o relație de comunicare cu Putin. În afara celor două întâlniri, una la Moscova, una la București, când a venit la summitul NATO, la multilaterale era România-Rusia. Și îl aveam în dreapta mea ori pe Lavrov, ori pe Putin. Au fost ocazii în care, cât durau summiturile ore întregi, am putut să discutăm.

Este de neclintit, sigur. Subiectul meu preferat era Transnistria. Întotdeauna argumentul era că nu vrea poporul din Transnistria să-și retragă armamentul din depozitele transnistrene.

Sau la Moscova, când am ridicat problema tezaurului, a spus «nu se mai găsește». N-a spus «nu l-am primit», ci «nu se mai găsește». La fel cum Gaddafi, când i-am spus de datoriile pe care le România, Dumnezeu să-l ierte. Sau Allah să-l ierte, mi-a spus «da eu n-am împrumutat de la tine. Pe mine m-a împrumutat Ceaușescu»", a afirmat Traian Băsescu.

Vladimir Putin, prin ochii lui Băsescu

Conform spuselor sale, Putin nu se ferește de nicio discuție și are curajul de a aborda orice subiect, însă uneori oferă răspunsuri surprinzătoare.

Exact același tip de politician. «N-auzi că nu vrea poporul din Transnistria? Ce mă mai omori la cap cu retragerea armamentului». Ăsta e tipul de politician. Altfel, are curaj să abordeze orice subiect. Nu evită subiectele, dar îți dă câte un răspuns din ăsta năucitor. «Nu vrea poporul din Transnistria».

Ce-i mai spui la asta? Dom'le, dar ia poporul de pe calea ferată, dă-l deoparte cu poliția și treci cu vagoanele, cu tancuri, cu muniție. Nu, îți spune pur și simplu lucruri simple, care cred că e și o tehnică. Să te deconcerteze.

Pur și simplu ce să-i spui unui șef de stat care spune «s-au așezat pe linii, n-ai văzut că nu pot să-mi mai mut armamentul de acolo?»", a mai precizat fostul președinte al României.

Ne puteți urmări și pe Google News