Evenimentul Zilei > Politica > Băsescu, despre ANRP: Dacă există o instituție care mi-a trimis un document înainte de 2010, să-l desecretizeze!
Băsescu, despre ANRP: Dacă există o instituție care mi-a trimis un document înainte de 2010, să-l desecretizeze!

Băsescu, despre ANRP: Dacă există o instituție care mi-a trimis un document înainte de 2010, să-l desecretizeze!

Fostul președinte a spus că ar vrea să-i facă o vizită Alinei Bica. Totodată, el le-a cerut lui Cătălin Tolontan și Gabrielei Firea să se autodenunțe.

Fostul preşedinte Traian Băsescu, a declarat, aseară, într- o intervenţie în cadrul emisiunii „X Press” de la postul B1 TV, că şi-ar dori să-i facă o vizită Alinei Bica. Totodată, Băsescu a precizat că nu se teme de nimic, deoarece nu are cine să îl șantajeze în România. Fostul şef al statului a spus că prima care i-a tras un semnal de alarmă că sunt nereguli la ANRP a fost Elena Udrea, iar el a informat instituţiile statului în 2010. Mai mult, Băsescu a cerut instituțiilor să publice, dacă există, un document care i-ar fi fost înmânat înainte de 2010. Vă prezentăm, pe scurt, declarațiile făcute de șeful statului:

● Mă bucur foarte mult pentru schimbarea regimului d-nei Alina Bica.

● Aș vrea să vorbesc cu ea, pentru că pentru mine, Bica, Georgescu, Udrea, la fel ca Livia Stanciu, Kovesi și Coldea, au făcut parte din echipa mea, cu care am reușit să schimbăm sistemul judiciar.

● Am postat pe Facebook că Bica, Georgescu de la ANI şi Udrea nu sunt oameni care să fi luat şpagă. Vă rog să mă credeţi că ştiu ce spun.

● Nu pot să cred că doamna Bica sau Georgescu au luat șpagă, cum nu pot să cred că în birou la Elena Udrea a ajuns o geantă cu 900.000 de euro.

● Vă spun ce simte un președinte care a numit niște oameni și nu îi vine să creadă că acești oameni au fost parte la furt.

● Mă voi înclina în fața oricărui judecător care spune: e vinovat, dar deocamdată nu i-a declarat nimeni vinovați.

● E ca o întâmplare: trei oameni din echipa mea, arestați de alți 3 oameni tot din echipa.

● Prima care mi-a tras un semnal de alarmă că sunt nereguli la ANRP a fost Udrea, iar eu am informat instituţiile statului în 2010. În 2011 a apărut prima arestare.

● Dacă există la vreo instituție a statului vreun document înainte de 2010, pe care mi l-ar fi trimis, iar eu spun acum că nu am fost informat, rog instituțiile să desecretizeze documentul și să spună că fostul președinte minte.

● E de interes public să se ştie dacă fostul preşedinte a mințit.

● Eu nu mă tem de nimic. Pe mine nu are cine mă şantaja în România, nici nu are cine să mă pună la colţ.

● Cel mai cinstit ar fi ca domnul Tolontan şi doamna Firea să se autondenunţe şi să spună câţi bani au transferat în contul Intact din contul Crescent.

Publicat in categoriile: Politica
Ne puteți urmări și pe pagina noastră de Facebook sau pe Google News
Accesează: