Băsescu, de Paşte în Bucovina

Băsescu, de Paşte în Bucovina

Campaniile susţinute de ministerul turismului, condus de Elena Udrea, au avut efect asupra preşedintelui Traian Băsescu.

Şeful statului a ales pentru a-şi petrece sărbătorile pascale destinaţiile promovate intens în ultima perioadă de Elena Udrea: Bucovina şi litoralul românesc.

Ieri după-amiază, Băsescu împreună cu soţia a sosit la Voroneţ, în programul familiei prezidenţiale figurând mai multe vizite la mănăstirile din zonă. Şeful statului va pleca duminică înspre Constanţa, unde va participa la concertul special al lui Goran Bregovici.

Boc merge la Cluj

Ne puteți urmări și pe Google News

Emil Boc nu a ales nici litoralul, nici Bucovina, preferând să petreacă Paştele la Cluj. Potrivit unui comunicat de presă al primăriei, Boc va oferi, astăzi, la prânz, pachete persoanelor asistate de la Căminul de Bătrâni din Cluj-Napoca, într-o acţiune comună cu Primăria şi Consiliul Judeţean Cluj.

De asemenea, premierul este aşteptat să participe, în cursul serii, şi la Slujba de Înviere de la Catedrala Mitropolitană, oficiată de episcopul vicar Irineu Bistriţeanul. În ziua de duminică, Boc ar putea merge la părinţii săi, în satul Răchiţele, pentru a lua masa tradiţională de Paşte în familie, iar luni seară se va întoarce în Bucureşti