Băsescu convinge și din postura de senator | Topurile anului 2016
- Iasmina Ardelean
- 30 decembrie 2016, 00:00
Pentru al treilea an consecutiv, cititorii „Evenimentului zilei” au decis că Traian Băsescu este cel mai bun politician român. Acesta s-a clasat pe primul loc în topul realizat de cititorii EVZ cu un scor de 55,59%
Fostul preşedinte, Traian Băsescu, a reuşit performanţa de a relansa partidul Mişcarea Populară, astfel că, la alegerile parlamentare din 11 decembrie, PMP a trecut pragul electoral. PMP a obţinut 8 mandate la Senat şi 18 mandate la Camera Deputaţilor. „Ce pot să-i garantez PSD-ului este că va avea cea mai dură opoziţie la guvernare pe care a avut-o vreodată. Voi fi în opoziţie cu PSD-ul, probabil şi cu ALDE”, a anunţat Băsescu, care a fost ales senator de București. Traian Băsescu a fost ales apoi președintele comisiei pentru Dezvoltare și Strategie Economică.
La începutul lunii noiembrie, când PMP a lansat candidaţii în Bucureşti, Băsescu a subliniat că „nu a reuşit să distrugă Sistemul”.
Traian Băsescu a punctat că misiunea PMP este să facă sistemul să lucreze în interes naţional, nu în interes propriu. Traian Băsescu a militat pentru unirea României cu Republica Moldova.
A primit cetățenie moldovenească
El a precizat că unirea României cu Republica Moldova „se va produce peste 5 ani, peste 7 ani, trebuie să apară momentul la care să existe condiţiile politice ca cele două parlamente să voteze unirea.”
Fostul preşedinte a declarat că, potrivit unui recent sondaj, moldovenii sunt în proporţie de 50% pentru unire, dacă vor avea salariile şi pensiile la acelaşi nivel cu ale românilor. În opinia lui Băsescu, soluţia este înfiinţarea Ministerului Reunificării Ţării în România.
Pe 3 noiembrie, Traian Băsescu şi soţia sa, Maria, au depus jurământul de cetăţeni ai Republicii Moldova la Ambasada de la Bucureşti