De la Basarabia la Republica Sovietică Socialistă Moldovenească. În 1940, Uniunea Sovietică se pregătea de război cu România

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google Urmărește-ne pe Google News

Republica Sovietică Socialistă Moldovenească, creată la 2 august 1940, a fost o consecință politică și administrativă a ocupării Basarabiei, nordului Bucovinei și ținutului Herța de către Uniunea Sovietică. Iată o istorie mai puțin cunoscută a acestui furt, sau anexare teritorială, după documente de arhivă scoase la lumină după mulți ani.

Republica Sovietică Socialistă Moldovenească, teritoriu

Republica Sovietică Socialistă Moldovenească nu a apărut prin referendum, alegeri sau negocieri cu reprezentanți ai populației, ci printr-o lege votată la Moscova, la 5 săptămâni de la adresarea ultimatumelor către România. Era formată din Chișinău și șase județe ale Basarabiei: Bălți, Tighina, Cahul, Orhei și Soroca, plus Tiraspol și șase raioane ale fostei Republici Autonome Sovietice Socialiste Moldovenești de la est de Nistru. Delimitarea din noiembrie 1940 a ajustat frontiera la nivelul localităților.

Documentele epocii arată însă o realitate mai complicată decât formula devenită celebră: „Stalin a tăiat harta cu foarfeca”. La 2 august a fost stabilită componența generală a RSS Moldovenești, dar frontiera exactă cu RSS Ucraineană nu fusese încă decisă.

Legea însăși cerea celor două republici sovietice să înainteze ulterior un proiect de delimitare. Linia definitivă a fost aprobată abia la 4 noiembrie 1940, localitate cu localitate.

• în ianuarie 1940, o hartă sovietică tipărea deja Basarabia în aceeași culoare cu URSS

• 40 de militari sovietici s-au înecat în Nistru după supraîncărcarea unui ponton

• documente românești abandonate în retragere au fost folosite de NKVD pentru identificarea persoanelor considerate ostile

• delegația română trimisă la negocierile tehnice de la Odesa a sosit cu o navă numită, simbolic, „Transilvania”.

  

  Moscova 1940: Stalin și Ribbentrop. Sursa foto: Arhiva Federală Germană.

Pactul Ribbentrop-Molotov, documentul secret care a cedat Basarabia

La 23 august 1939, miniștrii de externe Joachim von Ribbentrop și Viaceslav Molotov au semnat tratatul germano-sovietic de neagresiune. Public, documentul promitea neutralitate între cele două regimuri totalitare. În protocolul adițional secret, Europa de Est era împărțită în „sfere de interes”. Punctul al treilea consemna interesul URSS pentru Basarabia, în timp ce Germania își declara dezinteresul politic față de acest teritoriu.

Protocolul nu reprezenta, prin el însuși, un transfer juridic de suveranitate. El oferea însă Kremlinului asigurarea că Berlinul nu se va opune unei acțiuni sovietice în Basarabia. În iunie 1940, după capitularea Franței, această înțelegere secretă a devenit fundamentul geopolitic al presiunii asupra României.

Un schimb diplomatic germano-sovietic arată că pretenția asupra Bucovinei a depășit limitele pactului. La 23 iunie, Molotov l-a informat pe ambasadorul german Friedrich-Werner von der Schulenburg că problema Basarabiei și Bucovinei nu mai putea fi amânată. Berlinul a obiectat că Bucovina nu aparținuse Imperiului Rus, Moscova și-a redus atunci cererea la partea de nord. Telegrama lui Schulenburg din 23 iunie 1940 arată că până și partenerul nazist al URSS a fost surprins de amploarea revendicării.

Semnarea Pactului Ribbentrop-Molotov. sursa: Evenimentul istoric

Un indiciu din arhive: harta tipărită înaintea ultimatumului

O cercetare publicată de Agenția Națională a Arhivelor din Republica Moldova menționează un detaliu revelator. În ianuarie 1940, Direcția Principală de Geodezie și Cartografie de la Moscova a tipărit o „Hartă a statelor Peninsulei Balcanice”, pe care Basarabia era hașurată în aceeași culoare ca Uniunea Sovietică.

Harta nu avea valoare juridică, dar sugerează că aparatul cartografic sovietic anticipa anexarea cu aproape șase luni înaintea ultimatumului.

Ultimatumurile sovietice și ocuparea teritoriilor românești

În seara de 26 iunie 1940, Molotov i-a înmânat ministrului român la Moscova, Gheorghe Davidescu, prima notă ultimativă. Documentul cerea „înapoierea” Basarabiei și transmiterea nordului Bucovinei drept o pretinsă despăgubire pentru cei 22 de ani de administrație românească.

Argumentația notei conținea contradicții evidente. Susținea că România desprinsese Basarabia de „Uniunea Sovietică” în 1918, deși URSS avea să fie constituită în 1922, și afirma că Basarabia era populată în principal de ucraineni.

Răspunsul Bucureștiului propunea negocieri, fără să accepte explicit cedarea. Moscova l-a calificat drept neclar și a trimis o a doua notă. România trebuia să evacueze teritoriul în patru zile, iar Armata Roșie urma să ocupe, încă din 28 iunie, Cernăuți, Chișinău și Cetatea Albă.

O telegramă diplomatică consemnează că trupele sovietice au trecut frontiera la ora 14:00, la puține ore după acceptarea condițiilor.

Germania a recomandat României să cedeze

Instrucțiunea lui Ribbentrop către legația germană de la București, transmisă la 27 iunie, preciza că cedarea era singura cale de a evita războiul cu URSS.

Ținutul Herța nu era menționat ca atare în ultimatum și nu făcuse parte din Basarabia sau din nordul Bucovinei. Cu toate acestea, trupele sovietice l-au ocupat.

În jurnalul său, Carol al II-lea nota la 28 iunie că primise vestea despre ocuparea „unui colț din Moldova, până la Herța” și că sovieticii refuzau să discute despre retragere. Mărturia este importantă tocmai pentru că surprinde momentul în care Bucureștiul a înțeles că linia de pe teren depășea cererea formulată în mod diplomatic.

Carol al II-lea: între rezistență declarată și acceptarea deciziei

Regele consemnează că a fost trezit la ora 2:00 în noaptea de 26 spre 27 iunie. Primul Consiliu de Coroană a produs un vot împărțit, dar la al doilea numai șase dintre cei 26 de participanți au susținut rezistența. Carol a încheiat însemnarea cu fraza: „E o zi a rușinei naționale.”

Jurnalul transmite șocul personal, dar trebuie citit critic: regele insistă asupra propriei opțiuni pentru rezistență, în timp ce acceptă hotărârea majorității și încearcă să transfere răspunderea politică asupra consilierilor și guvernului.

Regele Carol al II-lea și principele Mihai. sursa: Evenimentul Istoric

Grigore Gafencu: anatomia izolării diplomatice

Fostul ministru de externe Grigore Gafencu a formulat, în jurnalul din 3–4 iulie 1940, o explicație mai rece. El invocă persistența revendicării sovietice, interesul Germaniei de a-și proteja relația cu Moscova, alinierea Italiei la Berlin și prăbușirea sprijinului franco-britanic.

Concluzia sa: „Am fost singuri”, nu absolvea diplomația română, pe care o critica pentru răspunsurile slabe la argumentele sovietice.

Armata sovietică, pregătită pentru război

Un iunea Sovietică se pregătea de război cu România. Cercetarea istoricului Igor Cașu, bazată pe documente din arhiva fostului KGB ucrainean, arată amploarea concentrării militare: 32 de divizii de infanterie, două divizii motorizate, șase divizii de cavalerie, 11 brigăzi de tancuri, trei brigăzi aeriene și 16 regimente de artilerie grea, în total aproximativ 500.000 de oameni, sub comanda lui Ghiorghi Jukov.

Operațiunea a devenit o înaintare în teritoriu evacuat numai după acceptarea ultimatumului. Planificarea inițială era însă aceea a unei acțiuni militare de mari proporții. Republica Sovietică Socialistă Moldovenească trebuia creată cu forța.

Mareșalul Ghiorghi Jukov. sursa: Wikipedia

Cine a condus noua republică

Istorica Lilia Crudu a analizat dosarele a 21 de membri ai guvernului din 1940–1941, păstrate în fondul 51 al arhivei fostului Comitet Central al Partidului Comunist din Moldova și în fondul 2948 al Prezidiului Sovietului Suprem al RSSM.

Rezultatele sunt semnificative: numai trei membri ai guvernului se născuseră în Basarabia. Dintre aceștia, doar unul era de origine română și se declara „moldovean”, plecase din regiune de tânăr. Aproximativ 83% dintre comisarii poporului aveau cel mult 40 de ani. Numai șapte dintre 21, adică o treime, aveau studii superioare.

În schimb, toți erau membri ai Partidului Comunist, iar loialitatea și originea socială „sănătoasă” cântăreau mai mult decât competența profesională.

Cadrele cu experiență în fosta RASSM erau preferate deoarece cunoșteau mecanismele administrației sovietice și executau directivele centrului. Comuniștii basarabeni, inclusiv cei care activaseră ilegal în România, erau priviți cu suspiciune și nu au primit funcții de vârf.

Sovietizarea: proprietate, instituții și represiune

Crearea RSSM nu a fost doar o operațiune cartografică sau militară. La 15 august 1940, Prezidiul Sovietului Suprem al URSS a naționalizat băncile, întreprinderile industriale și comerciale, transportul feroviar și fluvial, precum și mijloacele de comunicație din Basarabia.

Aparatul represiv a început concomitent inventarierea „elementelor antisovietice”. Studiul lui Igor Cașu arată că un ordin NKVD confidențial din 11 noiembrie 1940 cerea evidența foștilor proprietari, comercianți, polițiști, jandarmi, funcționari superiori, membri ai partidelor românești și foști militari. Listele nu erau simple documente statistice; ele pregăteau arestarea și deportarea.

În noaptea de 12 spre 13 iunie 1941, operațiunea a cuprins Basarabia, nordul Bucovinei și Herța. Un raport sovietic din 14 iunie indica 31.419 persoane arestate sau deportate din fostele teritorii românești.

Așa a început ocupația sovietică.