Baronul Duicu şi comisarul Ponea rămân în arest

Baronul Duicu şi comisarul Ponea rămân în arest

Fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Mehedinţi, Adrian Duicu, acuzat de DNA că a făcut trafic de influenţă din biroul premierului, rămâne după gratii. Cu avocaţi noi, Gheorghiţă Mateuţ şi Pavel Abraham, baronul local nu a reuşit să fie cercetat în stare de libertate.

Instanţa supremă a decis ca Adrian Duicu să fie cercetat în continuare în stare de arest preventiv, respingând astfel contestaţia pe care acesta a depus-o la instanţă. Conform DNA, pe 8 iulie 2013, după şedinţa conducerii PSD, Adrian Duicu s-a întânit cu Victor Ponta la un resturant din Capitală. La finalul discuţiilor, l-a sunat pe Ionel Georgescu, un apropiat al său, şi l-a anunţat că i-a rezervat un post într-o instituţie publică. Procurorii anticorupţie îl acuză pe Adrian Duicu că a făcut trafic de infuenţă chiar din biroul premierului pe care în numea în interceptări „şefu' al mare" sau „omu'".

Pilele lui Duicu

Premierul Victor Ponta, preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea sau şeful Poliţiei Române, Petre Tobă sunt doar câţiva dintre cei folosiţi de baronul PSD de Mehedinţi pentru a-şi atinge scopurile, spun procurorii DNA. Adrian Duicu dorea să-şi pună apropiaţii în poziţii strategice, potrivit informaţiilor din actul de acuzare al preşedintelui suspendat al Consiliului Judeţean Mehedinţi. În acelaşi dosar este cercetat şi Constantin Ponea, fostul şef al IPJ Mehedinţi, căruia i s-a promis un post în IGPR, iar soţiei acestuia un post de procuror la DNA.