Barometru INSCOP: Peste 60% dintre români cer deblocarea crizei politice și un Executiv cu puteri depline

Barometru INSCOP: Peste 60% dintre români cer deblocarea crizei politice și un Executiv cu puteri deplineGuvernul României / sursa: Facebook

Aproape două treimi dintre cetățeni consideră că formațiunile politice trebuie să ajungă de urgență la o înțelegere pentru învestirea unui Executiv cu puteri depline. În același timp, peste jumătate din populație avertizează că menținerea stării actuale de interimat va aduce efecte nocive asupra stabilității naționale, conform unui sondaj INSCOP.

Barometru INSCOP: Peste 60% dintre români cer deblocarea crizei politice și un Executiv cu puteri depline

Noul barometru de opinie publică evidențiază o orientare clară a populației către pragmatism politic. Întrebați despre direcția pe care ar trebui să o urmeze clasele politice în această perioadă, 63,9% dintre participanții la cercetare au declarat că prioritară este ajungerea rapidă la un consens, chiar dacă acest lucru presupune concesii reciproce din partea partidelor.

În schimb, un procent de 26,8% dintre cei chestionați apreciază că formațiunile nu ar trebui să renunțe la principiile lor de bază, preferând ca procesul de negociere să fie prelungit dacă este necesar pentru evitarea unor compromisuri majore. Restul respondenților nu au exprimat o opțiune clară.

Percepția asupra interimatului guvernamental

Efectele prelungirii stării de incertitudine politică sunt privite cu îngrijorare de majoritatea populației. Datele sociologice arată că 52% dintre români anticipează consecințe negative asupra țării (32,4% prognozează efecte foarte negative, iar 19,6% efecte destul de negative).

Doar 14% dintre persoanele chestionate văd un scenariu optimist în menținerea interimatului (8,8% consideră că efectele vor fi destul de pozitive, iar 5,2% foarte pozitive). Differencele procentuale până la 100% sunt reprezentate de non-răspunsuri sau opinii neutre.

Guvernul României foto ilustrativă

Guvernul României.Foto ilustrativă

Analiza sociologică și impactul asupra partidelor

Directorul INSCOP a explicat semnificația acestor date în contextul politic actual și modul în care electoratul sancționează lipsa de rezultate.

„Românii transmit o cerere clară de funcționalitate politică și reducere a incertitudinii. Compromisul între partide devine o cerință puternică atunci când alternativa este prelungirea blocajului, ceea ce indică o preferință pentru pragmatism în raport cu rigiditatea politică. (…) Prelungirea excesivă a interimatului Guvernului este percepută clar ca o sursă de vulnerabilitate decât ca o simplă perioadă de tranziție. În percepția publică, timpul politic pierdut începe coste, afectând serios și susținerea electorală pentru partidele politice implicate în negocieri și blocaje care fie stagnează, fie pierd ceea ce câștigaseră la începutul crizei.

Dincolo de diferențele dintre segmente, apare un numitor comun transversal pe segmentele votanților principalelor partide: preferința pentru deblocarea rapidă a situației politice, ceea ce sugerează că această temă este mai degrabă una de funcționare a statului decât de identitate partizană”, a afirmat Remus Ștefureac, director INSCOP.

Datele tehnice ale cercetării

Studiul sociologic a fost desfășurat în intervalul 1-7 septembrie 2026. Eșantionul a cuprins 1.100 de persoane și este reprezentativ pentru categoriile socio-demografice majore din România, vizând populația neinstituționalizată cu vârsta de peste 18 ani. Datele au fost colectate prin intermediul interviurilor telefonice (metoda CATI), având o eroare maximă admisă de ± 3%, la un nivel de încredere de 95%.