O barmaniță a fost pusă sub acuzare pentru omor prin neglijență. A vândut băutură unui criminal
- Cora Muntean
- 7 mai 2019, 21:55
O barmaniță ar putea face un an de închisoare și obligată să plătească 500 de dolari amendă deoarece a încălcat o lege din Texas care interzice vânzarea de băuturi alcoolice unei persoane nebune sau care este beată.
În 2017, Spencer Hight, clientul ei, și-a împușcat soția și alte șapte persoane. Lindsey Glass, barmanița, a fost arestată luna trecuta la Plano și este acuzată că, deși l-a văzut pe Hight că este beat și înarmat, l-a servit cu alcool.
În 2018, Comisia pentru băuturi alcoolice din Texas a concluzionat într-un raport că Glass a încălcat legea din Texas, că a fost neglijentă. Într-o declarație pentru CBS News, avocatul ei, Scott Palmer, a declarat că „decizia lui Spencer Hight de a distruge viețile altor opt oameni nu are nicio legătură cu cele patru băuturi pe care Hight le-a consumat într-un local public în 10 septembrie 2017". Mai mult, avocatul susține că după ce acesta a plecat, Glass a sunat la 911și a anunțat că bărbatul plecase spre locuința fostei soții, iar polițiștii au lăudat-o pentru gest. Bărbatul a plecat din bar la locuința fostei soții. Acesta era alături cu mai mulți prieteni și urmăreau un meci de fotbal. Hight a deschis focul asupra grupului și i-a ucis pe toți cei opt. Ulterior el a fost împușcat mortal într-un schimb de focuri cu polițiștii. În urma autopsiei a rezultat că Hight avea o alcoolemie de patru ori mai mare decât limita legală în momentul în care a comis crimele.
Familiile victimelor au făcut la rândul lor plângere împotriva proprietarului barului și a barmaniței și au cerut despăgubiri de un milion de dolari, dar ulterior au renunțat la acest demers.