Bărbat reţinut după ce a mers la prostituate cu lire false

Bărbat reţinut după ce a mers la prostituate cu lire false

Un bărbat din comuna dâmboviţeană Valea Mare a fost reţinut de poliţiştii din Găeşti după ce a încercat să înşele două femei cu bancnote false.

Luni, el a încercat să convingă două femei din Găeşti să întreţină relaţii sexuale cu el, în schimbul a două bancnote de 50 de lire sterline. Numai că femeile au refuzat, după ce au realizat că banii sunt falşi, şi au alertat autorităţile. După câteva ore, el a fost găsit în oraşul dâmboviţean, având asupra lui alte bancnote contrafăcute.

Bărbatul a fost reţinut, iar, ieri, poliţiştii au descoperit că lirele erau falsificate de un alt bărbat din Găeşti. Acum, cei doi vor fi cercetaţi pentru comiterea infracţiunilor de falsificare de monede şi punerea în circulaţie de valori false. Ieri după-amiază, bărbatul reţinut luni a fost dus în faţa judecătorilor cu cerere de arestare preventivă.

Ne puteți urmări și pe Google News