Bărbat de 45 de ani, mort după un accident cu trotineta electrică

Bărbat de 45 de ani, mort după un accident cu trotineta electricăAccident grav cu trotineta electrică. Un bărbat a murit. Sursa foto Arhiva EVZ

Un bărbat în vârstă de 45 de ani și-a pierdut viața în dimineața zilei de duminică, după un accident produs pe pista de biciclete amenajată paralel cu DJ 226, în zona Midia, județul Constanța, potrivit IPJ Constanța.

A murit după ce a căzut cu trotineta

Victima s-ar fi dezechilibrat în timp ce se deplasa cu o trotinetă electrică și a suferit un traumatism grav la cap, impactul fiindu-i fatal.

Potrivit informațiilor transmise de Inspectoratul de Poliție al Județului Constanța, autoritățile au fost alertate în jurul orei 6.45, printr-un apel la 112, după ce o persoană a fost observată în stare de inconștiență pe pista destinată bicicliștilor din zona Midia.

La fața locului au fost trimiși polițiști din cadrul Poliției Orașului Năvodari, care au început imediat verificările pentru a stabili împrejurările în care s-a produs incidentul. În urma primelor cercetări, oamenii legii au identificat victima ca fiind un bărbat de 45 de ani, din localitatea Istria.

Trotinetistul megrea pe o pistă amenajată

Primele date ale anchetei indică faptul că acesta circula cu o trotinetă electrică pe pista special amenajată atunci când, din motive care nu au fost încă elucidate, a căzut și s-a lovit violent la cap.

Din primele cercetări a reieşit că bărbatul în cauză ar fi utilizat o trotinetă electrică, pe pista special amenajată paralel cu DJ 226, iar la un moment dat, din cauze ce urmează a fi stabilite ulterior, ar fi căzut de pe aceasta şi s-ar fi lovit la cap. La faţa locului a intervenit un echipaj medical, care a constatat decesul”, au afirmat polițiștii.

Bărbatul care a căzut cu trotineta nu a mai putut fi salvat

Un echipaj medical sosit de urgență a încercat să evalueze starea victimei, însă nu a mai putut face nimic pentru salvarea acesteia, fiind declarat decesul la locul accidentului.

Cadavrul a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală, unde va fi efectuată autopsia, investigație care va stabili cu exactitate cauza morții și dacă au existat factori medicali sau alte elemente care au contribuit la producerea tragediei.

Între timp, polițiștii continuă cercetările pentru a stabili toate circumstanțele în care s-a produs accidentul și pentru a clarifica modul în care bărbatul a ajuns să cadă de pe trotineta electrică.