Un BĂRBAT a fost BĂTUT cu bestialitate în TURDA. Atacatorul este chiar o RUDĂ
- Andrei Arvinte
- 7 mai 2018, 12:09
Ioan Haiduc, un bărbat în vârstă de 60 de ani din Turda, a fost bătut cu bestialitate și jefuit chiar de o rudă. Motivul ar fi că victima refuzase să plătească „o taxă de șmecher”.
„Bărbatul, în vârstă de 60 de ani, este însoţit la I.M.L.Cluj de soţie şi un nepot, Cristi. Ambii se ocupă de el cu multă grijă, deoarece omul a stat şase zile, la Clinica de Chirurgie Maxilofacială din Cluj-Napoca, după ce a fost distrus în bătaie de un vecin – şi totodată rudă – Dănuţ, pentru că a refuzat să-i achite o „taxă de şmecher”.
Cu toate acestea – susţine victima şi familia lui – pensionarul a fost „golit” de suma pe care o avea într-unul din buzunare, 1.000 de lei şi de telefon, alţi 2.500 rămânând intacţi în celălalt buzunar, doar pentru că atacatorii nu şi-au închipuit că Haiduc avea atâţia bani asupra sa!”, scrie Gazetadecluj.
„Ştiau că vineri am fost la bancă şi-am scos bani, aşa că Dănuţ mi-a cerut să-i dau o parte din ei, dar eu n-am acceptat acest lucru. Atunci, ca la un semn, a apărut Ibi, soacra lui care mi-a ars un bolovan în cap, de-am leşinat. Apoi, după ce m-au lovit cât au dorit, cu picioarele, peste tot, mi-au golit buzunarul în care aveam suma mai mică şi mi-au furat şi telefonul.
M-au lăsat acolo. Între timp, cineva a chemat salvarea şi poliţia, iar eu am fost dus la Spitalulul Municipal, după care transferat la Cluj, la „Maxilofaciale”. Acolo am stat şase zile, până azi, unde am suportat o operaţie care a durat trei ore iar medicii mi-au fixat plăcuţe metalice în maxilarul rupt”, a declarat victima.