

Realizatorul emisiunii Lumini și umbre l-a întrebat pe ministrul Sănătății dacă în cazul Maternității Giulești a plătit doar acarul Păun. Oftând, Nicolae Bănicioiu a răspus: “Din păcate, da!”.
Oficialul a precizat că “Justiția este suverană, deci nu comentăm decizia justiției”, dar după părerea lui ar fi trebuit să plătească “cei care au blocat posturile atunci!Pentru că, totuși, o asistentă pe un salon de nou născuți – și înțeleg că acolo era vorba și de prematuri -, fizic sau omenește, e imposibil să ai grijă”.
Reamintim că pentru moartea a șase nou-născuți și rănirea altor cinci – victime ale incendiului de la Maternitatea Giulești din august 2010 -, la începutul lunii aprilie 2015 a fost pronunțat verdictul final dat de Justiție. Astfel, asistenta Florentina Cîrstea a fost condamnată la doi ani și două luni de închisoare cu executare, pentru ucidere din culpă și vătămare corporală gravă din culpă. Maternitatea Giulești a primit o amendă penală de 400.000 de lei, iar fostul manager, Bogdan Marinescu, a primit șase luni de închisoare cu suspendare, pe un termen de încercare de doi ani și jumătate. Fostul şef al Spitalului "Panait Sârbu" – Maternitatea Giuleşti primise, în primă instanţă, o amendă penală de 6.500 de lei. Şeful Secţiei neonatologie, medicul Adrian Ioan Toma, a fost achitat pentru infracţiunea de neglijenţă în serviciu.
Cu privire la şeful Serviciului tehnic, Vasile Dima, instanţa a constatat că a încetat procesul penal pornit împotriva sa. Iniţial, în primă instanţă, Dima a fost condamnat la doi ani şi opt luni de închisoare cu suspendare.
Curtea de Apel Bucureşti l-a condamnat pe electricianul Gigel Oprea la un an de închisoare cu suspendare. Judecătoria Sectorului 6 a stabilit, în faza de fond a procesului, să îl condamne la doi ani de închisoare.
Citește și: