Bani mai mulţi pentru aceşti români! Salariul minim ar putea ajunge la 3.000 de lei. Se dă lege

Bani mai mulţi pentru aceşti români! Salariul minim ar putea ajunge la 3.000 de lei. Se dă lege Salariu. Sursa foto: Arhiva EVZ

AUR cere modificarea Codului Muncii. Un proiect de lege a fost depus la Parlament și vizează creșterea salariului minim la 3.000 de lei. Inițiatorii proiectului menționează faptul că salariul minim pe țară urmează să fie stabilit prin legea bugetului asigurărilor sociale.

George Simion, președintele AUR, alături de colegii său deputații AUR Suceava, Dorel Acatrinei și Florin Pușcașu, au depus un proiect de lege în Parlament cu privire la majorarea salariului minim brut pe țară garantat în plată la valoarea coșului minim de consum pentru un trai decent.

Proiectul prevede modificarea Codului Muncii și propune ca valoarea coșului minim de consum pentru un trai decent pentru o persoană adultă, în sumă de 3.000 lei, să fie salariul minim brut pe economie garantat în plată. De asemenea, proiectul prevede indexarea în fiecare an până la 1 decembrie de către Institutul Național de Statistică pentru a fi preluată în fundamentarea bugetului de stat pentru anul următor.

”In raportul Avocatului Poporului privind respectarea dreptului la muncă, lansat miercuri, 26 ianuarie 2022, acesta trage un semnal de alarmă și spune că trebuie luate măsuri urgente și arată că salariul de baza minim brut pe tara garantat în plată este de 2.550 lei pentru anul 2022, banii fiind insuficienți, având în vedere că valoarea coșului minim de consum pentru o persoana adultă singură este de 2.708 lei”, se arată în expunerea de motive.

Ne puteți urmări și pe Google News

Salariul minim actual este insuficient pentru un trai decent

În susținerea propunerii lor, deputații AUR oferă drept exemplu situația Germaniei, care a luat mai multe măsuri economice și sociale pentru a depăși criza energetică. Printre aceste soluții se numără și semnarea unui acord la nivelul coaliției de guvernare prin care s-a adoptat soluția de creștere a salariului minim pe economie de la 9,60 euro/oră la 9,82 euro. O altă majorare va avea loc pe 1 iulie 2022, când se va ajunge la nivelul de 10,45 și la sfârșitul anului la 12 euro/oră.

”Soluția majorării salariului minim prin suportarea costurilor acestei majorări de către stat este soluția cea mai optimă pentru România”, au declarat deputații AUR de Suceava.

În expunerea de motive s-a adus în atenție raportul Avocatului Poporului privind respectarea dreptului la muncă, publicat la începutul acestui an. Potrivit acestui raport, salariul de baza minim brut pe țară garantat în plată este de 2.550 lei pentru anul 2022. Această sumă este insuficientă pentru un trai decent, având în vedere că valoarea coșului minim de consum pentru o persoana adultă singură este de 2.708 lei.

”Prin urmare, față de cele prezentate, apreciem că se impune luarea de măsuri urgente pentru stabilirea unui salariu de bază minim brut pe țară garantat în plată decent, care sa asigure salariaților o protecție corespunzătoare prin raportare la nevoile reale ale acestora și familiilor lor”, menționează raportul.