Bani de la UE pentru angajaţii concediaţi de Amazon România
- Andreea Răzmeriță
- 8 octombrie 2025, 19:05
Amazon. Sursa foto: facebookVicepreședintele Parlamentului European, Nicu Ştefănuţă, a confirmat lansarea procedurii pentru Fondul European de Ajustare la Globalizare (FEAG), prin care peste 400 de angajaţi ai Amazon România vor primi sprijin după concedierile din prima jumătate a anului. Într-o întâlnire la Bruxelles cu ministrul Muncii, Florin Manole, vicepreşedintele Parlamentului European a subliniat importanţa accesării acestor fonduri pentru protecţia socială şi reintegrarea profesională a angajaţilor afectaţi.
Nicu Ștefănuță a anunțat sprijini pentru persoanele concediate din compania Amazon România
În data de 6 octombrie, Nicu Ştefănuţă a primit confirmarea oficială din partea ministrului Muncii, Petre Florin Manole, că România va demara procedura pentru accesarea fondurilor FEAG. Aceasta intervine în urma concedierii a 417 angajaţi ai Amazon, în zona de nord-est a ţării.
„Am propus Ministrului Muncii să demarăm procedura pentru Fondul European de Ajustare la Globalizare. Ministerul trebuie să lanseze procedura şi m-am bucurat să aflu chiar de la Ministrul Muncii, Petre Florin Manole, că aceasta va fi lansată”, a declarat Nicu Ştefănuţă.
Iniţiativa a fost inspirată de precedentul din 2012, când România a beneficiat de fondurile FEAG pentru angajaţii Nokia, în valoare de 2,9 milioane de euro.
Fondul are ca scop ajutarea persoanelor care au rămas fără loc de muncă
Pentru cei 417 angajaţi afectaţi, accesarea FEAG va presupune programe concrete de sprijin adaptate nevoilor fiecăruia. Beneficiarii vor putea participa la cursuri de recalificare, sesiuni de consiliere profesională și proiecte de antreprenoriat, pentru a-şi găsi rapid noi oportunităţi pe piaţa muncii.

concedieri /sursa foto: dreamstime.com
Ministerul Muncii va coordona implementarea programelor, în colaborare cu autorităţi locale şi organizaţii specializate, pentru a asigura eficienţa măsurilor.
Beneficiile accesării FEAG
Nicu Ştefănuţă a explicat că lansarea acestei proceduri este un pas în consolidarea protecţiei sociale din România.
Accesarea fondurilor va permite autorităţilor române să dezvolte programe adaptate schimbărilor economice globale, prevenind efectele negative ale disponibilizărilor și sprijinind angajații în tranziţia către noi locuri de muncă sau activități independente.