Evenimentul Zilei > Social > Bancnotele românești vechi care valorează o mică avere. 1000 de lei, cu Mihai Eminescu, scoasă la licitație
Bancnotele românești vechi care valorează o mică avere. 1000 de lei, cu Mihai Eminescu, scoasă la licitație

Bancnotele românești vechi care valorează o mică avere. 1000 de lei, cu Mihai Eminescu, scoasă la licitație

Bancnota de 1000 de lei, cu Mihai Eminescu, din 1998, se vinde cu o sumă impresionantă pe site-ul OLX. În 2021, celebra hârtie de 1000 de lei a ajunsese să valoreze o sumă rușinos de mică.

Bancnota de 1000 de lei cu Mihai Eminescu, din 1998, a fost scoasă, de curând, la licitație. Aceasta se vinde acum pe un cunoscut site de comerț online. Mai mult decât atât, proprietarul cere suma de 240 de lei pe ea, însă prețul este unul negociabil. Livrarea se poate face prin poștă sau curier.

„Vând bancnotă de colecție nouă, nefolosită, 1.000 lei, an 1998, cu Mihai Eminescu.”, este anunțul de vânzare.

O altă bancnotă a fost scoasă la licitație zilele trecute. Este vorba despre cea de 25 de lei, de pe vremea lui Nicolae Ceaușescu, din anul 1966. Prezentă și ea pe site-ul de anunțuri și vânzări OLX, a fost găsită cu prețul de vânzare de 200 de lei.

Nu aruncați bancnotele vechi pe care le aveți prin sertare

Pasionații de bancnote și monede vechi sunt dispuși să cheltuie o mică avere pentru a-și completa colecțiile. Internetul este plin de oferte de vânzare. Unele dintre bancnotele care au fost scoase de mult din circulație ajung să valoreze mult mai mult decât cifra înscrisă pe ele. Este și cazul unei bancnote despre care mulți dintre noi nici nu știam că a existat vreodată.

O bancnotă de 3 lei tipărită în 1966 se vinde pe okazii.ro cu nu mai puțin de 2.698 de lei. Aceasta este una dintre cele mai rare bancnote din România, deoarece a fost puțini ani în circulație. Doar bunicii noștri ar mai putea să aibă la sertar vreuna, păstrată pe post de obiect de colecție.

Pe internet mai sunt scoase la vânzare și bancnote de 500 de lei dinaintea celui de al doilea război mondial, tipărite în 1936. Acestea se vând cu 750 de lei bucata. Și bancnotele de 25 de lei din vremea comunismului se vând cu 280-300 de lei bucata.

Bancnote de colecție

O bancnotă care a făcut istorie în România și care a ieșit din circulație între timp a ajuns să fie extrem de prețuită de colecționari. În anul 1999, marcat de eclipsa de Soare, Banca Națională a României (BNR) a emis o bancnotă în valoare de 2.000 de lei. Seria a fost una limitată. O astfel de bancnotă ajunge să coste și 1.000 de lei.

Ea a rămas în istorie pentru că a fost prima bancnotă confecționată din polimeri ce a fost emisă în România, Interesant este că, la acea vreme, în nicio țară din Europa nu se găsea un astfel de model. Potrivit anunțurilor de pe internet, cele mai valoroase astfel de bancnote sunt cele care au seria 001 A.

O altă bancnotă aniversară este la mare căutare de internet. Este un obiect de colecție și este dedicată împlinirii a 100 de ani de la Marea Unire de la 1 Decembrie 1918. Este vorba despre bancnota Centenar, care se vinde și cu 2.300 de lei pe internet.