Dubla măsură este însă la ea acasă în România, iar aceasta își arată colții și în sânul partidelor politice. Mai mulți așa-ziși grei ai partidului aflat, chipurile, la guvernare, se codesc să plece din comodele scaune ministeriale. Dacă atunci când sunt numiți pe spezele partidului mai că năvălesc în birouri, când partidul le cere să facă un pas înapoi, își descoperă brusc valențe manageriale de neînlocuit. Ce uită ei este că odată cu dobândirea calității de membru de partid, cetățeanul își asumă și obligația statutară de a respecta disciplina internă a partidului. Or, ce disciplină o mai fi și aceea care permite unui oarecare să aleagă de fiecare dată doar beneficiile unei opțiuni? Ai ales să te asociezi într-un partid, respectă regulile și deciziile sale.

Dubla măsură se întâlnește însă cel mai adesea în ultima vreme nu doar în aproape întreg sectorul public, ci chiar și în rândul onoratei magistraturi. Magistratură ce se erijează tot mai des în vector moral diriguitor al bunului mers al întregii societăți. Astfel, niște umili funcționari numiți pe criterii politice, procurori cu funcții înalte, se văicăresc că ei sunt singurii capabili să asigure independența unei justiții schingiuite deja de hiene hămesite și că orice deranj al lor este numai și numai rodul unor lucrături politice. Nicidecum incompetența ar fi cea care i-ar putea determina pe unii să îl înlocuiască și repede – repejor mergem la onorata instanță de acasă să ne salveze de omul cel rău, ministrul justiției. În SUA și Germania or fi atacat procurorii generali revocările lor din funcție? Nu, că acolo nu este democrație, doar la noi, în România.

Pentru ca tabloul jalnic al circului politic să fie deplin, președintele se imaginează șef al Guvernului și menține ori numește prin funcții de ministru pe cine îi trece lui prin cap. Doar cei ce respectă criteriile lui, de nimeni știute, sunt oameni demni de condus Guverne, pentru că știe el mai bine cine și cum să conducă o țară. Nu contează că majoritatea parlamentară desemnează premieri și miniștri, că asta înseamnă stat de drept oriunde în lume. În Marea Britanie o numi miniștrii Regina, după propria voință? În Germania, pe idolița sa, Merkel și pe miniștrii ei, îi alege și numește președintele Germaniei, chiar dacă formal acesta face învestitura? Nu cumva partidele din majoritatea parlamentară?

Și, pentru a nu rata și această ocazie, poate cea mai mare dovadă a dublei măsuri fără limite este numirea în funcții de conducere a unor procurori desemnați de ministrul justiției. Președintele refuză numirea lor pentru că nu ar fi primit avize de bună purtare de la CNSAS. Desigur, până acum niciunul dintre procurorii numiți de el în funcții de conducere, nici măcar minunata Kovesi, nu a avut asemenea avize la dosar, iar competența de a le cere aparține CSM – ului, nu Președintelui. Dar de ce să nu profite el și de această ocazie de a da dovada dublei măsuri și în acest caz?

Cam asta trăim zi de zi în România și așa se derulează toate activitățile oficiale: egalitatea este iluzorie și tratamentul preferențial sau discriminatoriu este la ordinea zilei. Justiția este poate cel mai viu exemplu de acest tip. Iar când egalitatea moare acolo, în ultimul altar care ar trebui să o protejeze, înseamnă că nu mai poate fi resuscitată prea curând.

 

Te-ar putea interesa și: