Adriana Bahmuțeanu. Sursa foto: Instagram Relația dintre Adriana Bahmuțeanu și Silviu Prigoană a fost caracterizată de cinci căsătorii și tot atâtea divorțuri, toate desfășurându-se pe parcursul a 13 ani. După al cincilea divorț, fiecare dintre ei a încercat să-și refacă viața, sperând că despărțirea va fi definitivă.
Adriana Bahmuțeanu, relație tensionată cu Silviu Prigoană
Relația dintre Silviu Prigoană și Adriana Bahmuțeanu nu s-a îmbunătățit nici după ultimul divorț , pentru că cei doi copii ai lor au menținut tensiunile între părinți. Adriana și Silviu își reproșau adesea greșelile în educația copiilor și se plângeau că aceștia suferă din cauza comportamentului unuia sau altuia dintre părinți.
Situația nu s-a calmat nici după dispariția prematură a lui Silviu Prigoană, survenită în mijlocul lunii noiembrie 2024. De atunci, Adriana Bahmuțeanu nu a mai avut ocazia să-și vadă cei doi copii, Maximus și Eduard, care locuiau în casa lui Prigoană.
Adriana Bahmuțeanu nu este șăsată să își vadă copiii
Frații mai mari, Silvius și Honorius, le-au interzis fraților mai mici să-și viziteze mama. Deși Adriana Bahmuțeanu a obținut mai multe decizii judecătorești în această perioadă, nu a reușit să intre în casa lui Prigoană pentru a-și recupera copiii.
Adriana a descoperit recent că, cu câteva săptămâni înainte de a muri, Silviu le mărturisea celor din jur că își dorea să se împace cu ea pentru binele copiilor. Totuși, orgoliul l-a împiedicat să facă un pas spre reconciliere.

Honorius Prigoana / sursa foto: arhiva EVZ
„După ce a murit, am vorbit cu multă lume care mi-a spus că se plângea la toată lumea că nu mai poate, că vrea să ia legătura cu mine, dar îi era rușine să treacă peste orgoliu, dar că ar fi vrut să stăm la aceeași masă și să vorbim despre copii și, din păcate, nu a mai apucat să facă lucrul acesta, dar asta urma să se întâmple.”, declară Adiana Bahmuțeanu.
Avocata lui Silviu Prigoană încerca să îi împace pe cei doi
Jurnalista spune că a vorbit cu avocata tatălui copiilor, care dorea o conceliere a relațiilor dintre cei doi, de dragul celor mici.
„Am vorbit și cu avocata lui de suflet care se străduia de ani buni să ne împace și chiar vorbeam la telefon cu ea când m-am dus să iau copiii în seara decesului. Ea mi-a spus să chem poliția și să fac toate demersurile pentru că nu e normal ce se întâmplă. Ea mi-a spus că el regreta ce s-a întâmplat și ar fi vrut cumva să stăm la aceeași masă și să discutăm despre copii pentru că era o problemă gravă.
Și asta îi tot transmiteam, cred că ar fi minunat pentru copii să ne vadă la aceeași masă, s-ar liniști, ar vedea altfel viața. Nu am mai apucat, din păcate, dar sper că de pe lumea cealaltă, dacă se uită cumva la noi, nu îi place ce se întâmplă”, a mai spus Adriana Bahmuțeanu pentru cancan.ro