Avocatul lui Sorin Oprescu susține că starea de sănătate a primarului Capitalei este gravă și ar putea avea nevoie de operație
- Marian Păv ăla şc
- 22 septembrie 2015, 09:10
Viorel Mocanu, unul dintre avocaţii lui Sorin Oprescu, spune că în prezent Sorin Oprescu se simte „relativ bine” după ce a fost suspect de un preinfarct.
"În urma analizelor s-au constat modificări EKG şi o enzimă cardio numită troponină avea valori foarte ridicate care indică un infarct", a precizat avocatul Viorel Mocanu pe mai multe posturi tv. Acesta a adăugat că Oprescu e ţinut sub observaţie şi că există posibilitatea să fie internat la Spitalul Militar sau la Spitalul Floreasca pentru a fi operat.
Avocatul Viorel Mocanu a spus că a aflat întâmplător că edilul a fost transportat la spital, atunci când s-a dus la Arestul Central al Poliţiei Capitalei, unde merge în fiecare zi pentru a discuta cu clientul său. Reamintim că Sorin Oprescu a petrecut aproximativ 50 de minute la Spitalul Sfântul Ioan după ce a susținut că nu se simte bine și are nevoie de intervenție medicală.
Apărătorul a menţionat că i s-a comunicat că Sorin Oprescu a fost dus, la ora 17.10, la un spital din Bucureşti, fără a i se spune care este unitatea sanitară.