Lista cu oraşele din România în care salariile nete sunt mai mari decât în restul țării

Lista cu oraşele din România în care salariile nete sunt mai mari decât în restul țării Sursa foto: Arhiva EVZ

Dacă sunteți puşi pe schimbări radicale la început de an, atunci puteți opta pentru a fi plătiți mai bine, iar acest lucru însemna, în unele cazuri, să vă mutaţi în alt oraş unde situaţia economică şi financiară este mult mai bună.

Mai jos veţi descoperi harta salariilor din România, mai exact orașele unde veniturile lunare sunt atractive. Discrepanța este mare, dacă unele zone din România se află în pragul sărăciei, iar veniturile sunt la nivelul minimului pe economie, în alte zone salariul mediu net a depăşit chiar şi 1.000 de euro.

Datele de la Institutul Naţional de Statistică (INS), arată că un angajat din Bucureşti avea un salariu mediu net lunar de peste 5.200 de lei în luna sep­tembrie 2022, adică peste 1.000 de euro.

Oraşele de top în care salariile sunt atractive

Capitala şi judeţele Cluj şi Timiş conduc clasamentul celor mai mari salarii medii nete din economia locală. De exemplu în Cluj, salariile au ajuns aproape de 4.800 de lei net, iar Timişul a completat po­diu­mul celor mai mari salarii din ţară, cu o medie de circa 4.300 de lei net.

Ne puteți urmări și pe Google News

De exemplu, un angajat din Bucureşti avea un salariu mediu net lunar de peste 5.200 de lei în luna sep­tembrie a acestui an, adică peste 1.000 de euro.

În Cluj, salariile au ajuns aproape de 4.800 de lei net, iar Timişul a completat po­diu­mul celor mai mari salarii din ţară, cu o medie de circa 4.300 de lei net.

Salariile din Bucureşti au crescut cu 15% în septembrie 2022

Salariile bucureștenelor au crescut faţă de aceeaşi lună din anul 2021, iar cele din Cluj şi Timiş au crescut cu 13%. Cel mai mult au crescut salariile din Sălaj, cu 25% în septembrie 2022 faţă de septembrie 2021, până la aproape 3.500 de lei.

Apoi urmează cele din Covasna, cu o creştere de 20%, până la puţin peste 3.300 de lei net, şi cele din Sibiu, cu 19%, până la o valoare medie lunară de aproape 4.200 de lei.

Patru judeţe au înregistrat salarii medii nete lunare mai mici de 3.000 de lei: Harghita, Vrancea, Teleorman şi Vâlcea.

În Bucureşti lucrau aproape 1,06 mi­lioane de persoane în luna septembrie din acest an, în creştere cu 5.245 de angajaţi faţă de septembrie 2021.

De asemenea, în Cluj lucrau circa 275.500 de angajaţi, în creştere cu aproape 8.800 de persoane faţă de septembrie 2021, iar în Timiş erau circa 262.500 de salariaţi, în creştere cu puţin peste 4.000 de persoane, informează Mediafax.