AVERTISMENTUL lui Dragnea pentru miniștri: "O parte dintre ei nu au fost atenți"

AVERTISMENTUL lui Dragnea pentru miniștri: "O parte dintre ei nu au fost atenți"

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat astăzi că "o parte din miniştri nu au fost foarte atenţi" şi au încercat să pună alte priorităţi, care nu erau în programul de guvernare.

"O parte din miniştri nu au fost foarte atenţi şi nu au înţeles foarte bine că programul de guvernare care a fost aprobat prin vot trebuie să fie pus în practică 100% şi din eroare, din greşeală, din neatenţie probabil, au încercat să pună alte priorităţi care nu erau găsite în programul de guvernare la finanţare riscând ca unele prevederi din programul nostru să nu fie finanţate", a afirmat Dragnea, potrivit Agerpres. 

El a mai spus că o parte din instituţii aveau bugete mai mari decât le este strict necesar în acest an. 

"Camera Deputaţilor - am fost prima instituţie care am pus pe site proiectul de buget cu o reducere de 16% faţă de anul trecut pentru a înţelege toată lumea că anul ăsta vrem să cheltuim pe programele de dezvoltare în special şi să asigurăm funcţionarea fără probleme a instituţiilor. Au fost instituţii care au venit cu nişte limite de buget mai mari. Principiul a fost că toate aceste instituţii să aibă bugete mai mici pentru că pot funcţia pentru că în fiecare an s-au mărit bugetele acestora, cu trei excepţii - Înalta Curte, Ministerul Public şi CSM. Acolo creşterile sunt generate într-o proporţie covârşitoare de drepturi salariale deja aprobate şi care trebuie să fie finanţate şi o mică parte de investiţii în derulare", a susţinut liderul PSD. 

Ne puteți urmări și pe Google News

Dragnea a adăugat că nici bugetul Autorităţii Electorale Permanente nu va scădea şi va rămâne acelaşi ca anul trecut.