Avertisment pentru Ianis Hagi: „Trebuie să fii gata pentru partea oribilă a fotbalului”

Avertisment pentru Ianis Hagi: „Trebuie să fii gata pentru partea oribilă a fotbalului”

Un fost atacant al lui Glasgow Rangers crede că vor veni vremuri grele pentru Ianis Hagi, din cauza condițiilor meteo

Barry Ferguson, fost fotbalist al lui Glasgow Rangers, l-a avertizat pe Ianis Hagi că, în Scoția se va confrunta și cu probleme. Mijlocașul român va trebui să se descurce și pe terenuri grele, desfundate de precipitații. Întrebarea lansată de ex-atacantul „alb-albaștrilor” este legată de ritmul de joc al mijlocașului român.

„Ianis a arătat că e fotbalist, însă întrebarea e următoarea. Poate menţine nivelul până la finele sezonului?

Clubul are opţiune exclusivă de a-l cumpăra şi, pe baza ultimelor sale 23 de minute de joi, n-ar trebui să mai stea pe gânduri. Dar Steven Gerrard vrea să-l vadă pe Hagi cum se descurcă şi pe terenuri precum cel de la Perth, duminică, unde este nevoie să dea din copite, să sape adânc. Acolo să ne arate cât de rezistent e!

Nu va fi deloc drăguţ, se ştie cum e vremea pe McDiarmid Park, umedă şi vântoasă. Trebuie să fii gata pentru partea oribilă a fotbalului!", a spus Ferguson.